"Totul e sub control" are muzica și versurile semnate de Dan Byron. Mixajul este realizat de Dan Georgescu, iar masterul de Graeme Lynch la Two Zero Nine Mastering.
byron cântă rock cu influențe diverse, s-a înființat în 2006 și a lansat de atunci șapte albume de studio și trei DVD-uri live. Muzicienii sunt obișnuiți să cânte atât pe scene mari de festival în fața a mii de spectatori, cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni, au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) pentru că era o provocare de neratat și au compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România.
Din când în când fac concerte de improvizație 100% (seria Impromptu) și în decembrie 2014 au filmat la Teatrul Național din Cluj concertul "Electric Marching Band" cu o fanfară militară și un cor de elevi, a cărui lansare pe DVD a fost susținută printr-un scurt turneu de proiecții în cinematografe. Apoi a urmat albumul "Eternal Return", care a fost înregistrat în High Resolution la Dublin în celebrele studiouri Windmill Lane și masterizat la Londra la Abbey Road.
În 2023, byron a lansat albumul "Efemeride", 10 piese ce poartă ascultătorii printr-o călătorie prin universul complex al gândurilor și trăirilor de zi cu zi, al anxietăților și întrebărilor existențiale, toate împletite subtil cu un fir de speranță și unul de distors.



















































