Cu două decenii de muzică în spate, Bitză rămâne fidel stilului muzical direct și introspectiv. "Valuri" vorbește despre curajul de a începe din nou, despre riscul și puterea de a merge mai departe chiar și atunci când drumul se schimbă.
""Valuri "este o piesă din suflet, pentru cei care mă simt", spune rapper-ul.
Bitză este unul dintre cei mai cunoscuți artiști rap din România, care a apărut în industria hip-hop foarte aproape de începuturile sale. De-a lungul carierei, Bitză a demonstrat versatilitate și prin piesele sale care aparțin altor genuri muzicale, precum dance, RnB și soul. Până acum, discografia sa este formată din șapte albume rap care au fost nominalizate de patru ori la MTV Music Awards. De asemenea, pe YouTube, primele trei melodii ale lui Bitză au adunat peste 36 de milioane de vizualizări.
Pe 2 noiembrie, în Club Quantic din București, Bitză sărbătorește 20 de ani de la apariția albumului "Sinuciderea unui înger". La acest concert, rapper-ul va avea o serie de invitați, printre care se numără Adrian Despot, Deliric, El Nino și Ombladon. Găsești mai multe detalii pe InfoMusic.














































