Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania în 2020 The Motans cântând piesa "Fata din vis"The Motans a întâlnit-o pe "Fata din vis" a trupei Compact - VIDEO (Marea Unire Zu 2020) Antrenori Vocea: ReuniuneaEdiția specială "Vocea României" le-a adus românilor un show cu muzică, dans și invitați speciali - VIDEO Smiley și Adrian Despot la Vocea: ReuniuneaSmiley și Adrian Despot au făcut să se audă "basul și cu toba mare" la ediția specială Vocea României Irina Rimes și Tudor Chirilă la Vocea: ReuniuneaÎn cadrul "Vocea: Reuniunea", Irina Rimes și Tudor Chirilă și-au declarat iubirea - VIDEO Alexandra Stan, Cornel Ilie, Liviu Teodorescu - Oameni (Live la Marea Unire ZU 2020)Marea Unire Zu 2020 i-a adus împreună pe Alexandra Stan, Cornel Ilie și Liviu Teodorescu - VIDEO Alina Eremia la Marea Unire Zu 2020Alina Eremia a apăsat pedala rock la Marea Unire Zu 2020 cântând "Sunetul mai tare / DJ Vasile / Banii vorbesc" - VIDEO

Lyric Video: Annihilator - Dressed Up for Evil

Annihilator a lansat un nou single de pe viitorul album, "Dressed Up For Evil". Melodia ironizează hedonismul şi goana după avuţii, cu un videoclip cu versuri. Clipul este plin de simboluri ale societăţii moderne alternate cu gore şi poate fi vizionat în articol.

Veteranii thrash metal şi speed metal ne-au vizitat la Club Quantic pe final de an 2019 pentru a promova viitorul LP, "Ballistic, Sadistic". Acesta soseşte pe 24 ianuarie prin casa de discuri Silver Lining Music. "Dressed Up for Evil" este un track plin de energie şi cu multe schimbări de ritm neaşteptate. Include şi o porţiune mai calmă, urmată de riff-uri sacadate, după o primă jumătate cu pedala pe acceleraţie apăsată la maxim. Spre final canadienii se dezlănţuie ca în zilele bune ale thrash-ului din Bay Area.

Exact când credeai că solo-ul nu poate fi mai bun auzi o mostră de virtuozitate întreruptă de un solo de bas, ca şi cum ai alterna între două posturi de radio heavy metal. Videoclipul este plin de simboluri şi ritualuri oculte, făcând aluzie la cei care îşi vând sufletul pentru avuţii. Vedem o inimă umană, cărţi de joc, pumnaluri de aur, talere din metal preţios şi o muscă filmată în prim plan. Simbolul definitiv al cărnii corupte de tentaţie...

Chitaristul, fondatorul, solistul şi producătorul trupei, Jeff Waters a declarat următoarele despre acest release:

Răul ia forma omului; aşa aş descrie tema acestei piese. Oamenii care nu au bine în ei. Cei care distrug totul în calea lor, cu abuz, minciună şi negativitate. În general cei care sunt oameni scârboşi şi distrug vieţi în numele banilor, crezând că asta îi face speciali.

Îi face doar diabolici şi o risipă de viaţă. La nivel muzical, acest single este un Annihilator old school în cea mai mare măsură. Este evident că vibe-ul acestei piese ne aminteşte de începuturile trupei, chiar până la perioada demo-urlor din anii '84-'88. Un punct cheie în această melodie este vocea lui John Gallagher de la RAVEN în rol de backing vocals, plus Kat Shevil de la Winds of Genocide. Este o onoare să îl avem pe John pe acest disc şi vocea sa ajută ca piesa să fie demenţială.

Ah şi avem mult shredding de chitară, ceea ce fanii au cerut de ceva vreme. Sper că vă place piesa... nouă ne place!

Annhilator a fost numită de-a lungul deceniilor o trupă care a inspirat nume mari ca Pantera, Megadeth, Dream Theater, Children of Bodom şi Opeth. Noul album a fost înregistrat şi produs de către Jeff Waters în studioul cel nou Watersound Studios UK. Ultimul LP al trupei a fost "For the Demented" din 2017, iar în 2020 discografia grupului ajunge la 17 materiale.

Citește mai multe despre Annihilator
Publicat de Alex Stănescu, redactor, pe .
CLOSE
CLOSE