Urmărește-ne în Social Media

rock

The Nuggers: "E greu să faci bani din muzică dacă nu faci o vomă de pop"

Pur şi simplu nu poţi să nu dai tot din tine când îi asculţi. Ne referim, desigur, la The Nuggers. Da, au un nume ciudat, dar trebuie să-i ascultaţi ca să-i înţelegeţi. I-am prins la o cântare în Club Control, când au făcut încălzirea pentru Black Lips şi pot să spun că mi-au plăcut extrem de mult. Sunt vii, au o muzică ce-ar trezi şi morţii şi sună al naibii de bine. Antrenanţi, se vede de la o poştă că le place al dracului de mult ceea ce fac. Motiv pentru care i-am întrebat câteva lucruri, nu prea multe, ci doar atât cât să vă facem curioşi în ceea ce-i priveşte şi să le căutaţi concertele. Andy Sinboy, cel care apare la microfon, a răspuns rapid, scurt şi la obiect.

Publicat

pe

The Nuggers in Club Control pe 25 noiembrie 2017 │ FOTO: Ana-Maria Prelipcean / InfoMusic.ro

InfoMusic: Voi sunteți The Nuggers. Cine este în spatele trupei și ce faceți, fiecare, când nu urcați pe scene?

Andy Sinboy (The Nuggers): Suntem 5 membri, toţi avem joburi, e greu să faci bani din muzică, dacă nu faci o vomă de pop.

InfoMusic: Muzica voastră este ca un duş rece pentru scena bucureşteană. Ce anume vă inspiră pentru a scoate piesele?

Andy Sinboy (The Nuggers): Nu am spune că e un duş rece, dar întotdeuna am facut tot DIY, am construit sala de repetiţie, ne facem tot designul, piesele, organizăm concerte şi aducem trupe din afară care ne plac. Ne inspiră reacţia faţă de scena insipidă.

InfoMusic: Există subiecte tabu despre care n-ați face niciodată vreo piesa?

Andy Sinboy (The Nuggers): Nu prea, dar nu încercăm să fim politici sau să şocăm. Cântăm rock’ n’ roll ca să se distreze cine are chef.

InfoMusic: Fiecare dintre voi are, într-un fel, un background metal, soul, funk. Cum ați reușit să ajungeți la varianta muzicală pe care o aveți acum?

Andy Sinboy (The Nuggers): Toţi ascultam anumite chestii în tinereţe, dar cum ne-am maturizat am rafinat ce ne place, şi fiind toţi prieteni înainte de trupă, ne-am şi influentat unul pe celalalt. Sunt prea multe trupe care au rămas cu gusturi muzicale de când aveau 15 ani, şi de asta sună ultra plictisitor.

InfoMusic: De ce ați ales România, ţinând cont că fiecare dintre voi are o cu totul altă naţionalitate?

Andy Sinboy (The Nuggers): Pur şi simplu s-a întâmplat, din diferite motive. Nu toţi suntem din afară, Anton e jumate român şi Adi e din Slatina. Totuşi suntem o trupă din Bucureşti.

InfoMusic: Aţi cântat recent pe aceeaşi scenă cu Black Lips. Cu ce alte trupe v-ar plăcea să împărţiţi concertele?

Andy Sinboy (The Nuggers): Suntem prieteni apropiaţi cu cei de la Voodoo Rhythm Records, am mai adus trupe de acolo cu care am cântat, precum Roy and the Devils Motorcyle, Reverend Beatman, King Automatic. Vrem să aducem pe The Monsters în curand, şi Demon's Claws. Ne plac şi trupe din labeluri Slovenly records, In the Red, Goner...Local ne plac Las Poftas, Bastos, Slicer si Damage Case.

InfoMusic: Dacă ați avea propoziţia, The Nuggers sunt..., cum aţi completa spaţiile libere?

Andy Sinboy (The Nuggers): Mahmuri.

The Nuggers, trupa de Garage Rock, înseamnă: Andy ‘Sinboy’ Luke - vocal, keyboard , Philippe Hofer - chitară, Adrian Aghenitei - chitară, Milos Jovicic - chitară bass, Anton Groves - tobe.

  • The Nuggers in Club Control pe 25 noiembrie 2017

  • The Nuggers in Club Control pe 25 noiembrie 2017

  • The Nuggers in Club Control pe 25 noiembrie 2017

  • The Nuggers in Club Control pe 25 noiembrie 2017

  • The Nuggers in Club Control pe 25 noiembrie 2017

  • The Nuggers in Club Control pe 25 noiembrie 2017

Trending