Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Sore: "Să fiu mamă este cel mai mare hit al meu"

Sore este încântată de proaspătul rol de mămică, mărturisind că ”este o experiență la care a visat toată viața”. Chiar dacă programul ei a devenit mult mai încărcat, a reușit să nu-și neglijeze pasiunile, găsind răgaz și pentru noi proiecte muzicale. Artista pregătește o serie de 4 single-uri, precum și un show inedit, cu band, pentru Media Music Awards 2016. Pentru detalii pe larg, urmăriți interviul acordat InfoMusic.

Publicat

pe

Cum ai petrecut vara 2016?

Vara aceasta a fost deosebită și diferită din toate punctele de vedere, pentru că a fost prima vară în care nu m-am simțit vara ca vara. Pentru că am fost la mare, dar de când cu copilul mic nu am mai simțit soarele pe corp absolut deloc, deci de asta sunt nebronzată, dar am fost la mare. Știu că nu se vede. În rest, concerte prin țară. Am pregătit următorul single, care se va lansa chiar acum, în septembrie, și multe, multe surprize, pe care nu vreau să vi le dezvălui, pentru că n-ar mai fi surprize.

Cum a fost prima ta experiență pe scena de la Media Music Awards?

Prima ediție Media Music Awards a fost o noutate din două puncte de vedere. A fost pentru prima oară când am fost pe acea scenă. În al doilea rând, a fost pentru prima oară când am prezentat ceva. Nu Media Music Awards, ci ceva. A fost pentru prima oară când am fost MC. Mi-a plăcut foarte mult. Am prezentat alături de Adrian Sînă. Am făcut o echipă foarte bună. Mi-a plăcut publicul, și de atunci Sibiul este unul dintre orașele mele preferate.

Ce va include show-ul tău anul acesta la Media Music Awards?

Anul acesta vin pentru prima oară cu band-ul la Media Music Awards, pentru că 2016 este anul în care am început să cânt exclusiv cu band și am emoții pentru că pentru noi toți de pe scenă este un început și sper ca toți cei din Piața Mare să fie receptivi și să le placă ceea ce le-am pregătit. Veți auzi un medley cu cele mai cunoscute piese ale mele, interpretate într-o manieră diferită.

Cât de importante sunt trofeele pentru tine?

Nu pot să spun că trofeele sunt neapărat un must pentru mine. Evident că mi-aș dori unul. Asta spune cineva care nu l-a primit, nu? Pentru mine contează foarte mult să simt publicul că mi-este alături. Chestia asta se întâmplă și o observ nu numai pe scenă, ci și în rețelele de socializare, și îmi place că fără să vreau am dezvoltat o comunitate care mă susține. Pentru ei cânt, și atunci n-am nevoie de niciun trofeu.

Care a fost prima piesă pe care ai cântat-o live pe scenă?

Prima piesă pe care am cântat-o pe o scenă în calitate de artist solo a fost ”Love is music”. A fost single-ul meu de debut. Însă prima, prima, prima mea piesă s-a numit ”Am capul în nori”, cântată de trupa Dolly, din care am făcut parte, pe vremea când aveam 10 ani.

Care a fost cel mai important concert la care ai asistat ca spectator?

Cel mai important concert la care am participat în public este, de departe, concertul ”Formation”, al lui Beyonce, chiar de acum câteva luni, de la Barcelona.

Care este locul tău preferat din București?

În București îmi place foarte mult să merg la Energiea. De acolo și numele. Îmi place că e plin de energie pozitivă. Are mâncare bună, oamenii sunt ok. Nu știu, parcă mă face să mă simt că sunt undeva în străinătate.

Cum ți se pare experiența de mămică?

Să fiu mamă este cel mai mare hit al meu. Ea este cel mai mare hit al meu: Erin. Este o experiență la care am visat toată viața. Nu mi-am imaginat că se va simți atât de frumos și că va fi totuși atât de ușor și de natural, pentru că am auzit foarte multe povești care m-au speriat, însă poate că-i mai bine, pentru că acum mă consider o norocoasă. Ea e cuminte, zâmbăreață, și dorm noaptea, chiar dorm. Și mă bucur din suflet că am făcut pasul ăsta acum și îmi pare rău că nu l-am făcut mai devreme.

Care este ca mai mare provocare pe care ți-a oferit-o viața?

Cea mai mare provocare este să fiu mamă.

Când ai avut ultima zi liberă?

Ultima mea zi liberă...n-aș putea să spun că am avut o zi liberă în care să fiu doar eu cu mine, să am timpul meu...în ultima jumătate de an. Dar nici n-am nevoie. Îmi place. Îmi place foarte mult felul în care se desfășoară viața mea acum și ritmul cu care se desfășoară și îmi place că, deși sunt proaspătă mămică, am timp să mă ocup și de carieră, și de iubit, și de prieteni, și de muzică și de tot, tot, tot. Adică pasiunile mele n-au rămas în urmă.

Ce îți lipsește cel mai mult din perioada petrecută cu LaLa Band?

LaLa Band a fost o perioadă minunată din viața mea. În același timp și filmul...de fapt serialul ”Pariu cu viața”, filmarea a fost minunată. Îmi lipsește foarte mult gașca. Îmi lipsesc momentele din turneu, călătoriile cu autobuzul. Era un autobuz foarte mare, pentru că și noi eram mulți, cu multe bagaje. Și mi-ar plăcea să retrăiesc momentele acelea, dar în momentul de față cu toții am ajuns la o altă vârstă, ne-am maturizat, și acestea probabil că vor rămâne doar amintiri.

Care este cel mai important sfat pe care vrei să îl transmiți fanilor tăi?

Posibil să mă repet. Îmi place, totuși să fiu constantă în opinii și păreri. Pentru toți cei care mă urmăresc sau cei care urmăresc acest interviu în acest moment am un singur mesaj de transmis: să nu vă fie teamă cu ceea ce sunteți și cu cine sunteți. Să aveți mereu încrede în voi, indiferent dacă sunteți sau nu în tiparul propus și introdus de cei din jur. Așa că ”Be yourself!” și ”Be different!”.

Care este cel mai recent album pe care l-ai ascultat?

Cel mai recent album ascultat e ”Lemonade” - Beyonce pentru că, deși am fost o admiratoare a ei de-a lungul anilor, albumul acesta m-a convins să-mi iau biletul spre Barcelona și să o văd în concert. N-am regretat și recomand oricui să se uite măcar pe YouTube la documentare cu ea, la concertele ei, pentru că este un artist, cred eu, undeva aproape de Michael Jackson.

Când vei lansa următorul single?

În septembrie voi lansa următorul single, care face parte dintr-o serie de 4 single-uri. Este un concept la care am lucrat de ceva timp. Mesajul pe care vreau să-l transmit tuturor este acela că frustrările care se nasc din timpul liceului e posibil să vă urmărească toată viața. Cu cât conștientizați mai repede acest lucru, e posibil să scăpați de ele. Și dacă nu, acceptați-vă așa cum sunteți. Deci ne vedem în septembrie cu noul single.

PUBLICITATE
Comentează

Emisiuni radio-tv

Sore și Pepe sunt prezentatorii ediției speciale "Te cunosc de undeva!"

"Te cunosc de undeva!" revine cu o ediţie specială - un regal al transformărilor spectaculoase, dedicat sărbătorilor de iarnă. Show-ul va avea parte şi de un nou cuplu de prezentatori - Sore şi Pepe.

Publicat

pe

Sore și Pepe - prezentatori ediție specială "Te cunosc de undeva!"
Sore și Pepe - prezentatori ediție specială "Te cunosc de undeva!" │ FOTO: Antena 1

După un sezon încărcat de emoţie, încheiat săptămâna trecută cu desemnarea marilor câştigători – WRS şi Emilian, transforming show-ul de la Antena 1 revine sâmbătă aceasta, în Ajun de Crăciun, cu o ediţie de sărbătoare.

"Mă bucur foarte tare că anul acesta am sărbătorit Crăciunul alături de Pepe şi invitaţii, unul si unul, din ediţia specială. Este o seară de Ajun fantastică, plină de surprize.  După un sezon în care am simţit intens magia transformărilor, mă aflu pe scena Te cunosc de undeva! cu un alt rol!", a declarat Sore.

Răzvan şi Dani, Iulia Albu şi nea Mărin, Carmen Brumă şi Mihail Pautov, Ilona Brezoianu şi Florin Ristei, Adriana Trandafir şi Romică Ţociu şi Emi şi Cuza se vor întrece în transformări care mai de care mai spectaculoase şi vor aduce spiritul Crăciunului în casele românilor, în vreme ce Irina şi Răzvan Fodor au acceptat şi ei provocarea ruletei şi îi vor colinda de acasă pe telespectatori, în ajun de sărbătoare.

Michael Bublé & Blake Shelton - Home, Russel - Santa Claus is Back in Town, Dolly Parton & Kenny Rogers - Christmas Without You, Kylie Minogue & Rod Stewart - Santa Baby & Let It Snow, dar şi colinde tradiţionale româneşti vor fi aduse pe scena transforming show-ului de la Antena 1 în seara de Ajun, de la ora 20.00.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Cine a câştigat gala 11 "Te Cunosc de Undeva", sezonul 18

Ziua de sâmbătă, 19 noiembrie 2022 ne-a adus episodul 11 din sezonul 18 al emisiunii "Te Cunosc de Undeva". A fost o competiţie intensă, între latino loveri şi evergreen-uri, dar în cele din urmă am avut câştigători surpriză. Cele mai tari momente ale galeri se văd în articol.

Publicat

pe

Te Cunosc de Undeva sezonul 18 gala 11
Te Cunosc de Undeva sezonul 18 gala 11 │ FOTO: Antena 1

Lupta între duo-uri a devenit din ce în ce mai strânsă şi transformările tot mai spectaculoase. Asta mai ales pentru că echipa care câştigă cele mai multe gale se califică direct în marea finală. 8 cupluri de artişti erau gata de show, iar seara a început cu Feli şi Nicolai Tand, transformaţi în Bosquito, în perioada de glorie, cu piesa "Pepita".

wrs şi Emilian au avut o dublă transformare în Whitney Houston, interpretând "I Wanna Dance With Somebody" fabulos. Inflexiunile celor doi au fost foarte reuşite şi feminine şi s-au dus cu vocea mai sus decât ne aşteptam. Iar sincronizarea la dansuri, cu tot cu piruete i-au ridicat în picoare pe cei din juriu. Ţinutele? Nu cele mai reuşite parcă...

Sore şi Emma de la ZU au primit la ruletă o sarcină grea: de a deveni Shakira şi Alejandro Sanz în "La Tortura", piesa care domină topurile acum vreo 15 ani.

Ne-am mutat în cel mai fierbinte moment al serii, Connect-R şi Shift oferindu-ne o experienţă Desperado semnată Antonio Banderas. Decorurile şi coregrafia, minimalistă cum a fost au fost excelente, ca şi jocul scenic, dar ceva în vocea celor doi nu a convins pe deplin.

Emi şi Cuza erau gata să fie judecaţi apoi chiar de creatorul piesei pe care o interpretau, ei devenind... Aurelian Temişan în "O Poveste din Vest". Aurelian a apreciat momentul, dar şi pe băieţi, mai ales ca look.

De la distracţie şi amuzament ne-am mutat la emoţii puternice, cu Jo şi Liviu Teodorescu, care au devenit două voci uriaşe ale muzicii româneşti, Aura Urziceanu şi Aurelian Andreescu, pentru un "Septembrie", memorabil.

Rona şi Johny Romano şi-au descoperit emo-ul inerior, transformându-se în "Evanescence" pentru a interpreta "Bring Me to Life". Rona a şocat cu vocea sa puternică, deşi a cântat în alt registru decât Amy Lee, dar partea de rap a lui Johny Romano nu a fost chiar reuşită. Ozana Barabancea nu a punctat prea bine momentul, probabil din cauza frazării silabelor.

Eliza şi Cosmin Natanticu s-au transformat în Liza Minnelli şi Joel Grey pentru a interpreta piesa "Money", iar ultimii au fost cei dintâi. Nu au primit Oscarul, dar au fost apreciat de toţi, depăşind orice aşteptări şi câştigând de altfel gala. Numărul de cabaret a fost foarte expresiv, iar cei doi au livrat o veritabilă piesa de teatru pe muzică. Au fost "de acolo" cum s-ar zice.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Sezonul 18 "Te Cunosc de Undeva" a debutat cu un cuplu Freddie Mercury fabulos

Sâmbătă, pe 10 septembrie 2022 a debutat la Antena 1 sezonul 18 al emisiunii "Te Cunosc de Undeva", care a primit noi concurenţi şi personaje de emulat. Am avut transformări în Freddie Mercury, în Conchita Wurst, Daddy Yankee şi Alicia Keys alături de Jay-Z. Cine au fost câştigătorii aflaţi mai jos.

Publicat

pe

WRS Emilian Te Cunosc de Undeva
WRS Emilian Te Cunosc de Undeva │ FOTO: Antena 1

Primul episod al acestui show a atras în fața micilor ecrane peste 1.5 milioane de telespectatori, în minutul de maximă audienţă, de la ora 22:14. Emisiunea prezentată de Alina Puşcaş şi Pepe a început cu 8 cupluri de concurenţi, care au intrat în joc cu mult entuziasm. Juriul a fost acelaşi pe care îl ştim: Ozana Barabancea judecând partea de canto, Andreea Bălan cea de coregrafie, iar Cristi Iacob cea de actorie. Aurelian Temişan îi completează judecând show-ul "Te Cunosc de Undeva" ca un întreg.

Primii concurenţi ai sezonului 18 au fost chiar campionii sezonului trecut, Emi şi Cuza, deveniţi Conchita Wurst, dar purtând stângace costumele. Andreea Bălan le-a apreciat momentul totuşi şi modul în care au dansat. Au urcat pe scenă şi Connect-R şi SHIFT, cu o mare doză de reggaeton şi întruchipându-l pe Daddy Yankee pe piesa "Con Calma".

Rona Hartner şi Johny Romano au fost transformaţi în Amy Winehouse, echipa de machiaj meritând toate complimentele. Cuplul din Asia Express, Eliza şi Cosmin Natanticu a urcat de asemenea pe scenă pentru o transformare în formaţia Generic.

Mărturisesc că nu l-am recunoscut pe Nicolai Tand în rolul lui Jay-Z şi pe Feli în rolul Aliciei Keys, iar Nicolai a avut ceva bătăi de cap cu versurile. Liviu Teodorescu şi Jo au făcut un super show, devenind Jason Derulo şi Nicki Minaj, într-un număr ce aminteşte de jocul Just Dance.

Sore şi Emma de la ZU au făcut-o pe Andreea Bălan ultra atentă, interpretând piesa Andre "Liberă la mare".

Emilian şi WRS, concurentul trimis de România la Eurovision 2022 au devenit Freddie Mercury şi au făcut senzaţie, câştigând de altfel marele premiu al serii. Momentele de coregrafie au fost susţinute de Furnix Team, baletul condus de Furnica, iar profesorii de canto au fost Crina Mardare şi de actorie Adriana Trandafir.

Citește în continuare
Show Lord of the Dance 2023

AGENDA DE CONCERTE

<< feb. 2023 >>
lmmjvsd
30 31 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 1 2 3 4 5

Trending