Urmărește-ne în Social Media

blues, electronica, rock

Ross (SKYE & ROSS): "Muzica este cea mai pură expresie a emoției umane"

După mai bine de 20 de ani pe scenă în formula Morcheeba, Skye Edwards și Ross Godfrey au hotărât de curând să continue acest proiect ca duo. Albumul de debut ”SKYE | ROSS” a fost lansat în septembrie 2016, acest material urmând să-i readucă în România pentru a 3-a oară. Noul concert a oferit prilejul unei discuții telefonice cu Skye Edwards, chitarist și compozitor în proiectul ”SKYE | ROSS”. Așa cum era firesc, am vorbit despre schimbările ce au intervenit odată cu acest proiect. Am trecut apoi în revistă muzica de astăzi și ieri, am dezbătut evenimentele socio-politice majore din ultima perioadă, iar pe final ne-am amintit de atmosfera meselor de Crăciun în familie și de bucuria cadourilor primite în copilărie.

Publicat

pe

Skye & Ross
Skye & Ross

Bună, Ross! Ce faci?

Bună, sunt foarte bine.

Ultimul concert în România a avut loc în 2013, când promovai albumul „Head up High”. Te-ai simțit bine la noi?

Da. M-am simțit foarte bine. Întotdeauna mă simt bine la voi.

Acum vei promova primul album „SKYE | ROSS”. La ce ar trebui să se aștepte publicul?

Ei bine, nu e foarte diferit de Morcheeba, pentru că atunci când eu și Skye facem muzică rezultatul este cel pe care îl știți. Skye are o voce foarte distinctivă, iar muzica pe care eu o compun este întotdeauna ușor relaxantă și psihedelică, așa că fanii Morcheeba vor fi foarte mulțumiți. Noul album, aș spune eu, este puțin mai organic decât ultimul disc Morcheeba. Am pornit de la un album acustic, pe care apoi l-am dus la un alt nivel adăugând elemente de atmosferă, tobe și lucruri de genul ăsta. Aș spune, deci, că e un album mai natural, mai puțin programat, are mai puține influențe din zona hip hop, electronică, fiind mai cald, cu influențe rock și folk ce-l fac mai ușor de ascultat. Pentru concerte avem un setlist ce cuprinde un mix între piese mai vechi de la Morcheeba și melodiile preferate ale publicului și noile piese de pe albumul „SKYE | ROSS”. Iar melodiile se îmbină împreună foarte bine. Suntem foarte mulțumiți de tranziția dintre cel două proiecte, iar oamenii din public sunt și ei încântați, pentru că vor să audă și câteva dintre piesele vechi, dar sunt interesați și de noul album. În concluzie, încercăm să mulțumim pe toată lumea și să ne distrăm cât de mult putem.

Veți încerca să încorporați influențe muzicale noi în proiectul „SKYE | ROSS”, sau va rămâne, în mare, sound-ul Morcheeba?

Va fi similar sound-ului Morcheeba. Cred că va fi puțin mai live decât înainte, adică instrumentele sunt mai prezente. De exemplu, avem tobe live, totul e mai puțin programat, și aș putea să spun că trăsăturile individuale ies în evidență mai mult. Chitara mea se poate auzi mai tare. Vocea lui Skye este întotdeauna foarte prezentă, doar că acum, pentru că își scrie propriile versuri, implicarea sa emoțională pe fiecare piesă este mai mare. Cred că se poate simți o altă profunzime, datorită faptului că acum suntem doar noi doi, iar personalitățile noastre sunt mai puternice, comparativ cu Mocheeba.

Fanii vor avea atunci oportunitatea de a vă cunoaște și mai bine.

(Râde) Da, sper că da.

Ce muzică îți place să asculți? Atunci când ești în mașină, de exemplu: asculți ce se difuzează pe radio, sau preferi să pui un playlist cu piesele și albumele tale preferate?

Încerc că ascult albumele de la un capăt la altul, în locul unui playlist. De curând, ascult pe repeat noul album Dinosaur Junior, pentru că îi voi vedea live vineri, și am mai ascultat și ultimul disc Michael Kiwanuka. Este un album foarte frumos, soul, psihedelic, foarte epic. Alte trupe care îmi plac... Ar fi o trupă care se numește The Barr Brothers, e din Canada, mi-a plăcut mult albumul lor. Christine and the Queens... îmi place destul de mult și trupa asta. Îmi plac foarte multe lucruri diferite, dacă mă gândesc. Astea sunt, însă, doar albumele mai moderne pe care le ascult. Majoritatea discurilor pe care le ascult, atunci când sunt acasă, sunt albume vechi. Cum ar fi, de exemplu, rock-ul psihedelic al anilor 1960, muzica R&B din anii '60. Iubesc să ascult și folk-rock-ul de la începutul anilor '70. Îmi plac multe chestii vechi. Azi, de exemplu, am ascultat „A Love Supreme” de John Coltrane. Chestia e că marea parte a celei mai bune muzici care s-a făcut vreodată a fost scrisă cu multă vreme în urmă. Așa că noi, ca artiști, suntem foarte norocoși, pentru că putem alege albume dintr-o întreagă viață a muzicii. Încă mă străduiesc să ascult cât de multă muzică modernă pot, dar e prea tentantă alternativa de a asculta cea mai bună muzică făcută vreodată. Așa că în marea parte a timpului ascult muzică veche.

Ai putea să numești câteva piese pe care le asculți întotdeauna cu plăcere și care-ți transmit imediat o stare de bine?

Da... Aș spune că "Voodoo Child" a lui Jimi Hendrix îmi transmite întotdeauna o stare de bine. Jimi Hendrix este cel mai bun chitarist din toate timpurile, iar pe piesa asta îl poți asculta cântând la chitară la cel mai ridicat nivel al său. Așa că e grozav, pentru că eu sunt chitarist și îmi place să-l ascult.

Alte piese, să spunem mai recente, îmi place (se gândește)... în mod surprinzător, atunci când fac jogging sau sunt la sală îmi place mult să ascult Nirvana. Nu îmi plăcea Nirvana atunci când trupa era activă, dar acum mi se pare că muzica lor este foarte tonică, așa că mi se pare foarte potrivit heavy grunge-ul lor atunci când merg la alergat.

Care este rolul muzicii, în opinia ta? Crezi că ar trebui să ne ajute să uităm de problemele zilnice, sau ar trebui, mai curând, să ne ajute să reflectăm mai mult și poate să înțelegem mai bine momentele de cotitură ale vieții?

Cred că muzica poate face orice. Este cea mai pură expresie a emoției umane și a condiției umane. Așa că, dacă vrei să afli mai multe despre lume, atunci ar trebui să asculți Bob Dylan, iar dacă vrei să te detașezi de lumea reală, atunci ar trebui să asculți Aphex Twin.

John Lennon a scris ”Imagine” având în minte ipoteza unei lumi în care oamenii trăiesc în pace, iubindu-se reciproc, indiferent de cultură sau rasă. Ce piesă crezi că ar descrie lumea reală în care trăim?

Hmm... Cred că "A House Burning Down" a lui Jimi Hendrix. Mi se pare foarte relevantă în prezent. Mai ales de când cu alegerea lui Donald Trump ca președinte.  "A House Burning Down" e foarte potrivită. Știi, la momentul acela (când a fost compusă ”Imagine”), piesa reflecta tensiunile rasiale din America și Mișcarea pentru Drepturile Civile și încercarea de a depăși aceste momente și a obține pacea și egalitatea șanselor și nu îmi vine să cred că acum ne aflăm din nou în același punct al istoriei în care oamenii se urăsc reciproc. Există un nivel foarte scăzut de toleranță în lume și cred că e o nebunie că se întâmplă asta și nu înțeleg cum am ajuns aici, pentru că totul părea să meargă foarte bine până acum 2 sau 3 ani. De exemplu, în țara mea, în UK, am votat să ieșim din Europa, și cred că este, probabil, cel mai prostesc lucru pe care l-a făcut cineva vreodată. Pur și simplu nu înțeleg de ce, de ce ar vrea oamenii să se izoleze. Umanitatea în asamblu ar funcționa mult mai bine dacă fiecare l-ar accepta pe cel de lângă el și dacă am încerca să rezolvăm problemele împreună, în loc să fim dezbinați. Noi, cei din Londra, am fost foarte șocați de rezultate (cu referire la Brexit), pentru că toți cei din Londra sunt foarte deschiși la minte și societatea de aici este multiculturală, dar am realizat că restul Angliei nu este așa. Oamenii sunt mai închiși la minte și acesta este un lucru supărător, pentru că eu credeam că locuiesc într-o țară progresistă, dar se pare că nu e așa. Locuiesc doar într-un oraș progresist, în mijlocul unei țări care nu vrea să îmbrățișeze progresul.

Ai putea să-mi povestești despre ceva ce nu ai făcut niciodată, dar ți-ar plăcea să faci într-o bună zi?

Mi-ar plăcea să fac scuba diving sau să escaladez un munte foarte înalt și nu știu de ce nu am încercat niciodată să fac asta, pentru că îmi place să înot și să fac snorkeling și îmi plac drumețiile pe munte și în sălbăticie, dar cred că niciodată nu am fost suficient de curajos. Și cred că acum ar putea fi timpul să fac ceva mai extrem. Problema e că am două fete foarte mici, și nu aș vrea să fac ceva foarte periculos, ca să nu existe riscul de a muri. Așa că poate voi urca pe Everest, un munte mai mic. :)

Se apropie Crăciunul. Ce planuri ai pentru perioada sărbătorilor?

Vom sta acasă și ne vom bucura de atmosfera de familie și ne vom deschide cadourile. Nu vom avea o cină tradițională de Crăciun, pentru că soția mea este franțuzoaică și urăște mesele tradiționale englezești, așa că vom avea în schimb diverse sortimente exotice, cum ar fi fructe de mare, mâncare specific italiană, ceva de genul ăsta. Va fi un Crăciun netradițional acasă. Sunt în turneu de 3 luni, așa că sunt nerăbdător să-mi petrec Crăciunul cu cele două fiice și să mă relaxez.

Dacă tot vorbim despre Crăciun, ai putea să-mi spui care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai primit când erai copil?

Am primit o chitară acustică când aveam vreo 7 ani și asta, evident, mi-a schimbat viața, pentru că am învățat apoi să cânt la chitară și asta a devenit principala mea ocupație. Dar când aveam 7 ani nu știam să cânt la chitară, stăteam doar în fața oglinzii și mă prefăceam că știu să cânt. Ascultam Bruce Springsteen și dansam. Dar cred că cel mai important lucru este să arăți cool cu chitara. După ce ai stabilit că arăți cool cu chitara, poți să înveți și să cânți.

Ai putea să transmiți un mesaj fanilor din România?

Suntem nerăbdători să venim la voi. Ne-am simțit foarte bine acolo. Bucureștiul este un oraș foarte frumos. Vrem să veniți cât mai mulți la concert și să vă bucurați de show și să cântați cu noi, și vrem să ne întoarcem să cântăm pentru voi și anul viitor, la unul dintre cele mai mari festivaluri ale verii, pentru că am mai făcut asta și a fost foarte distractiv. E frumos să vezi pe toată lumea afară.

Mulțumesc pentru timpul acordat, distracție plăcută în turneu și ne vedem la București.

Mulțumesc și eu. Paaa!

SKYE & ROSS vor concerta la București pe 23 noiembrie 2016. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului.

Ross Godfrey & Skye Edwards

Ross Godfrey & Skye Edwards

(English version)

Ross (Morcheeba): "Music is the most pure expression of the human emotion"

Hi, Ross! How are you?

Hello, very good.

Your last concert in Romania was in 2013, when you were promoting the album "Head up High". Did you have a good time back then?

Yes, I did. I had a very good time. I always have a very good time there.

You are promoting now the first „SKYE | ROSS” album. What should the audience expect?

Well, it's not too different from Morcheeba, really, because when Skye and I make music it sounds like that. Skye has got a very distinctive voice and the music I write is always kind of laid back and psychedelic, so the Morcheeba fans I think will be very pleased. The new record, I'd say, is a little bit more organic then the last Morcheeba record. It started more like an acoustic record and then we kind of built it up with some atmosphere, drums and things like that. So I would say it's a more natural record, and less programmed, it has less of a hip hop, electronic influence, and more of a warm, kind of rock, easy-listening folky influence. When we play live we have a mixture of songs in the set between old Morcheeba songs and people's favourites and the new „SKYE & ROSS” record. And the songs really blend together well. We are very happy with the transition of the two projects, and the audience is very pleased because they wanna hear some of the old songs, but they're also interested in the new material. So we try to please everybody and we try to have as much fun as possible.

Are you planning on trying new things with the Skye & Ross project or will it mainly be the Morcheeba sound?

It's similar to Morcheeba. I would say it's slightly more live, you know - the instruments are more real. For instance, we have live drumming, it's less programmed, and I would also say you can hear our individual characters come out more. You can hear my guitar louder, Skye's voice was always very present on Morcheeba, but now that she writes her own lyrics, she's more emotionally invested in the songs. I think that you get a deeper experience, because it's only the two of us I think you see our personalities a lot stronger then before, with Morcheeba.

So the fans will be able to maybe know you even better then they already do.

(He laughs) I hope so, yes.

What are you listening to nowadays? When you are in your car, let's say: do you listen to the radio, or do you prefer switching to a playlist of your favourite songs and albums?

I try to listen to albums all the way through instead of listening a playlist. Recently I've been listening a lot to the new Dinosaur Junior record, because I'm going to see them live on friday, and also I've been listening a lot to the latest Michael Kiwanuka record. It's a very beautiful, psychedelic soul record, very epic. And other things I like...There's a band called The Barr Brothers, from Canada, I really love that record. Christine and the Queens..I quite like that. Loads of different stuff, really.  I mean those are just the modern records I've been listening to. Most of the records I listen to, when I'm home, are old records. You know, like 1960's psychedelic rock, 1960's rhythm and blues music. I love listening to the early 70's folk-rock. Lots of old different things. Like, for instance, today I've been listening to "A Love Supreme" by John Coltrane. The thing is most of the best music that has ever been made, was made quite a long time ago. So for us, we are very lucky, because we can just pick records from a lifetime of music. I still try to listen to as much modern music as possible, but it's too tempting to listen to the best records ever made. So a lot of the time I listen to old music.

Can you name a few songs that you always enjoy listening and instantly put you in a good mood?

Yes... I would say "Voodoo Child" by Jimi Hendrix, that always puts me in a good mood. Jimi Hendrix is the best guitar player that ever was and that's him playing the best guitar that he's ever played. So it's great, I mean I'm a guitar player so I love listening to him. Other songs, say more recent songs, I love..wierdly, when I go running or I'm in the gym I listen to Nirvana a lot. I didn't really like Nirvana when they were around, but now I find their music very invigorating so it's good when you're going for a run to listen to heavy grunge rock music.

What's the role of music, in your opinion? Should it make us forget about our daily problems, or should it help us reflect more and maybe better understand life's turning points?

I think music can do everything. It's the most pure expression of the human emotion and human condition. So, you know, if you want to find out about the world, you should listen to Bob Dylan, but if you want to escape from the world, then you should listen to Aphex Twin.

John Lennon wrote "Imagine" thinking about world peace and people loving each other, regardless of culture or rase. What song do you think is suited to the actual world we live in?

Hmm... I would say "A House Burning Down" by Jimi Hendrix. It's very relevent right now. Especially with the election of Donald Trump. "A House Burning Down" is great. You know, at the time (when "Imagine" was written), it was a reflection of the racial tension in America and The Civil Rights Movement and then trying to work through it and trying to find equality and peace and I'm in disbelief that now we are back in the same sort of position where people are pushing such hatred. There's a really low level of tolerance in the world and I think it's crazy and I don't know how we got here because everything was going quite well until about 2 or 3 years ago. For instance, in my country, in the UK, we voted to leave Europe, and I think it's probably the most stupid thing that anybody has ever done. I just don't understand why, why people would want to isolate themselves, because, you know, humanity would work much better if we embrace each other and try to work through our problems together, rather then be devisive. We were very shocked in London, because everybody in London is very open minded and it's a very multicultural society and then we realised that the rest of England isn't really like that. It's more closed minded and it's upsetind, because I believe that I live in a very progressive place, and it turns out I don't. I just live in a very progressive city in the middle of a country of people that don't want to be progressive.

Can you tell me about something that you never had the oportunity to do, but you would love to do one day?

I would love to go scuba diving or climb a really big mountain and I don't know why I never tried to do it, because I love swimming and snorkeling and I love hiking and going out into the wilderness, but I've never really kind of been brave enough. And I think that maybe now I should do something that's more extreme. The trouble is I have two very small daughters now, and I don't really wanna do something that is too dangerous, just in case it kills me. So maybe I will be climbing Everest, just a small mountain. (he jokes :) )

Christmas is just around the corner. What plans do you have for the holidays?

We're just gonna stay at home and enjoy being together as a family and open our presents. We're not gonna have a traditional Christmas dinner, because my wife is french and she hates english Christmas dinners, so instead we're gonna have something exotic, like sea food, some italian food, something like that. A nontraditional Christmas at home. I've been on tour for the last 3 months so I'm just looking forward to spending it with my daughters and relaxing.

Talking about Christmas, what was the best present you received when you were a child?

I got an acoustic guitar when I was about 7 and that obviously changed my life, because I learned to play the guitar and that has been my main interest in life. But when I was 7 I didn't really play, I just used to stay in front of a mirror and kind of pretend to play. I used to listen to Bruce Springsteen and kind of dance around. But I think the most important thing is to look cool with the guitar. Once you look cool with the guitar, then you can learn to play it.

Could you send a message to your fans in Romania?

We really are looking forward to coming there. We've just had such a good time coming there. Bucharest was such a beautiful city. We just want as many people to turn up as possible and to enjoy the concert and sing with us and we also want to come back next year and play one of the big summer festivals in Romania, because we've done that before and it's such great fun. It's nice to see everybody outside.

Thank you for your time, enjoy the rest of the tour and see you in Bucharest.

Thank you very much. Bye!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte miercuri, 23 noiembrie 2016

Skye & Ross (Morcheeba)

Loc
Sala Palatului
Comentează

Trending