Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Rendez-vous cu formația Toulouse Lautrec - VIDEO

Urmărește un interviu video cu trupa Toulouse Lautrec. Cătălin Rulea, Bogdan Dragomiroiu și Călin Hangar au fost însoțiți de chitaristul Alexandru Gavril. Interviul dezvăluie informații despre viitorul album, activitatea curenta a trupei, viziuni despre muzică și viață, planuri.

Publicat

pe

Trupa Toulouse Lautrec intervievata de Lavinia Fusu (InfoMusic.ro)
Trupa Toulouse Lautrec intervievata de Lavinia Fusu (InfoMusic.ro)

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri: o zi călduroasă de 1 iulie 2011 în cadrul primei zile de B'ESTFEST, unde am avut bucuria sa îi intalnesc, pentru prima oară, pe cei din Toulouse Lautrec. După un concurs fulger unde miza era un meet&greet, am fost invitată să cunosc trupa înainte de concertul ce urma să îl susțină pe scena Future Heroes. Am vorbit atunci preț de câteva minute despre nori, muzică, nuvelele lui Cortázar, primul concert susținut în deschiderea trupei OCS și cumva mi-am imaginat că voi realiza un interviu mult mai amplu cu cei 3 Toulouse Lautrec la un moment dat.

Rețin că m-au impresionat, datorită faptului că sunetul a fost impecabil și le-am urat atunci să ajungă mai cunoscuți decât pictorul Toulouse Lautrec. I-am revăzut cu drag apoi la alte concerte și de fiecare dată găseam o nouă valență a muzicii lor. I-am regăsit într-o seară de luni, la o ediție Guerrilive Acoustic, iar după concert am povestit și am aflat lucruri noi despre ei. În esență, sunt niște poeți, romantici incurabili, care poartă niște căciuli de blană cumpărate de Cătălin din Salzburg, însă să nu credeți că este doar o amprentă, căci acestea îi ajută să nu mai simtă emoțiile atât de pregnante din timpul concertelor.

Ca și în cazul primului album intitulat "Heroes", formația a colaborat cu Adam Whittaker, fondatorul SpaceRay Music. Acesta semnează partea de mix și master al celui de-al doilea material care se va numi "Extraordinar".  Colaborarea dintre trupă și producătorul englez este una la distanță, prin mijloace virtuale.

"După ce am lansat primul album, am cântat peste tot. Al doilea album credem că este mai bun, mai unitar, avem și mesaje mai puternice, nu cred că e o rețetă cu albumele și cu trupele. Noi facem ce ne spune sufletul." - Cătălin Rulea

Legat de sursele de inspirație pentru noul material, solistul ne-a declarat sincer că dragostea și vinul roșu sunt două catalizatoare importante din acest punct de vedere, dar nu numai:

"Cred că cele mai importante piese de pe album acesta sunt despre societatea românească pornografică, despre o societate bolnavă, care nu știu încotro se îndreaptă cu ceea ce înseamnă cultură."- Cătălin Rulea

Am povestit apoi despre filmările legate la noul videoclip, "Nopți Albe" și despre felul în care i-a inspirat viața scriitorului Horia Roman Patapievici.

Toulouse Lautrec- poză de grup la sfârșitul interviului pentru InfoMusic.ro

Toulouse Lautrec şi regizorul Sergiu Mihăescu - poză de grup la sfârșitul interviului pentru InfoMusic.ro

Printre trupele străine preferate ale acestora se numără Kasabian, Radiohead, Muse, iar din mediul românesc numele Robin and the Backstabbers, Sophisticated Lemons, The Mono Jacks. Pe noul material se vor întâlni și două piese în genul hip-hop.

Cătălin Rulea nu este doar solistul și chitaristul trupei, ci chiar un artist desăvârșit, deoarece a absolvit liceul Nicolae Tonitza, iar apoi Universitatea Natională de Arte București, devenind fondatorul Creative Laboratories și cel care se ocupă de tot ceea ce înseamnă grafica trupei. Versurile pieselor le compune la diferite mașini de scris. De asemenea, Cătălin semnează și muzica unor spectacole de teatru precum "Capete Înfierbântate" sau "Declar pe propria răspundere".

Bogdan Dragomiroiu / Greenman ne-a mărturisit că locul unde trupa cântă live poate influența dinamica concertului și chiar setlist-ul, iar o importanță covârșitoare o deține măiestria inginerului de sunet. Toboșarul a absolvit un master la institutul SAE, iar în prezent deține casa de producție Greenville Music.

Călin Hangar / Dizzy, absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, este un împătimit al ciclismului, iar anul trecut a pedalat 1000 de kilometri timp de două săptămâni pentru a ajunge la Bienala de Arhitectură de la Veneția. Acesta ne-a declarat că la o viitoare teză de doctorat pe care ar realiza-o, i-ar da numele "Muzica din Arhitectură".

Promovarea pe rețelele sociale a avut un aport important în promovarea formației, pentru că au prins cu anume culoar favorabil din momentul lansării în online a piesei "Te Spun". Cluj, Craiova, Târgu-Mureș sunt câteva din locațiile unde trupa Toulouse Lautrec s-a simțit cel mai bine.

Am dorit să aflăm de ce trupa nu are în repertoriu cover-uri, iar Cătălin a declarat că este ciudat să cânți ceea ce a simțit altcineva, dar că reușesc să ofere noi abordări muzicale respectivelor partituri muzicale. (Rod Stewart, Mariah Carey)

În seara respectivă, alături de Toulouse Lautrec s-a aflat și chitaristul Alexandru Gavril, care a cântat alături de trupă. Acesta a absolvit o scoală de muzică la Londra și s-a dovedit încântat de faptul că a reușit să studieze toate genurile muzicale, iar cel mai important lucru este faptul că mânuiește cu succes arta improvizației.

Artiștii le-au transmis cititorilor InfoMusic următoarele mesaje:

Sunt minunați că există, că ascultă muzică altfel și poate citesc cărți. Poate sunt oameni cu care să stai și să discuți, asta ar fi excelent.  - Cătălin Rulea

Ascultați muzica românească! - Bogdan Dragomiroiu

Rock'n'roll! acesta e mesajul - Călin Hangar

Așteptăm cu interes lansarea noului album și ascultarea de noi piese incitante marca Toulouse Lautrec. Urmăriți în continuare video interviul pe larg.

VIDEO INTERVIU: Toulouse Lautrec

Trending