Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Printre concertele verii, The MOOoD pregătește noutăți de toamnă - VIDEO INTERVIU

The MOOoD lucrează la o serie de materiale pe care vrea să le lanseze la toamnă. Află cum au fost concertele din Marea Britanie și ce trupe urmăresc din zona underground. Urmărește interviul video selectând modul de redare FullHD.

Publicat

pe

The MOOOD la B'Estfest 2012
The MOOOD la B'Estfest 2012
The MOOOD la B'Estfest 2012

The MOOOD la B'Estfest 2012

În luna iulie, cu prilejul B'Estfest 2012, am stat de vorbă cu The MOOoD, trupa cântând în prima zi de festival. Atunci am aflat de piesa nouă, Someone. Între timp băieții au înregistrat-o și așteptăm să o ascultăm. Trupa este prinsă între multe  cântări și în august - pe 10 la Șoni în Vama Veche, pe 11 august la Ursus Evolution Mamaia, pe 12 august la Poiana Urbană - București, iar pe 13 august la Ideo Ideis în Alexandria. The MOOoD lucrează la o serie de materiale pe care vrea să le lanseze în același timp la toamnă.

"Avem multe materiale noi în plan, dar le vom cânta mai mult prin toamnă. Acum fiind şi perioada aceasta de festivaluri, de vară, concerte în aer liber încercăm să cântăm mai puţin din chestiile noi. Le păstrăm pentru toamnă. Dacă venim cu ceva nou, să fie mai mult şi deodată, nu vrem să venim cu câte o piesă."

Urmărește interviul video de mai jos, selectând modul de redare FullHD:

Anul acesta, grupul The MOOoD a fost plecat în Marea Britanie, unde a concertat la 2 festivaluri importante, iar experienţa a fost extraordinară. Cel mai mult le-a placut în Scoţia, unde au şi nişte prieteni.

"A fost o experienţă foarte, foarte mişto, exact cum ne aşteptam. Au fost nişte concerte foarte bune, publicul foarte ok. Ne-au plăcut în primul rând concertele, am şi vizitat un pic. Ne-a plăcut mult în Scoţia, la Edinburgh. Ne-au plăcut foarte mult scoţienii care sunt nişte oameni foarte de treabă. Noi am stat la nişte prieteni, fani de-ai noştri de la Galaţi care ne-au ajutat foarte foarte mult şi îi salutăm pe calea asta."

The MOOoD este o trupă care şi-a început activitatea în underground şi este încântată de trupele noi. Băieții consideră că mai multe trupe tinere ar trebui promovate la festivalurile din România pentru că sunt foarte talentate şi merită. Ei încurajează publicul să asculte cât mai multă muzică.

"Trupele noi sunt ceva mai colorate, mai modernizate cărora le urăm toată bafta, să ajungă şi ei să cânte la festivaluri precum B'Estfest. Este bine că sunt foarte multe formaţii româneşti la ediţia B'Estfest de anul acesta, dar cred că ar trebui chemaţi şi cei mai mici."

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festival Bestfest 2012
Festivaluri vineri, 6 iulie 2012

B'ESTFEST 2012

Loc
BESTFEST Park
2 comentarii

Trending