Urmărește-ne în Social Media

rap

Nwanda - de la Vrăji la primul album și o analiză a hip hop-ului românesc - VIDEO

Nwanda vorbește despre albumul de debut, Balanța și spune povestea numelui de scenă. Cum vede artistul evoluția hip hop-ului românesc aflați în video interviu InfoMusic.ro.

Publicat

pe

Nwanda la InfoMusic
Nwanda la InfoMusic
Nwanda la InfoMusic

Marius Matei, alias Nwanda, la InfoMusic

Lupta dintre rațiune și suflet se duce în interiorul fiecăruia dintre noi, iar echilibrul nu este mereu simplu de menținut. Pornind de la acest conflict și de la experiențele trăite până acum, rapper-ul Nwanda a compus 14 piese ce formează albumul de debut intitulat Balanța, lansat online pe 15 noiembrie 2012. Despre acest material, despre videoclipuri, muzica hip hop și multe altele aflați în video interviul următor direct de la Marius Matei, alias Nwanda.

Urmărește video interviul cu Nwanda

Primul single extras de pe album este Vrăji feat. Deliric, iar acesta se bucură de un videoclip plin de simbolistică. Nwanda, care este prieten cu Black Moon, a mărturisit că în privința conceptului pur și simplu și-a exprimat dorințele în linii mari, iar regizorul a fost cel care a pus în practică totul.

"Voiam ceva mai cinematografic, care să iasă, hai să-i spunem, din micile clișee care s-au tot folosit până acum. Mai departe s-a ocupat regizorul, el a venit cu scenariul, mi-a dat un mic indiciu la început și mi-a zis că o să folosim niște viniete, o să fie niște chestii scurte cu simboluri. Trebuiau să fie mai multe, dar am mai scos din ele" – Nwanda

Nwanda a ales să înceapă promovarea albumului cu piesa Vrăji, întrucât a considerat că este cea mai potrivită pentru a fi transpusă vizual și transmite cel mai bine starea generală a discului.

"M-au inspirat mai multe lucruri. Și întâmplări din viața mea și întâmplări din viețile altora. În general lucruri pe care le vezi în jurul tău și care la un moment dat te influențează, adică îți influențează modul de gândire și atitudinea ta vizavi de oamenii din jur. Normal că toate astea se adună, iar la un moment dat ies, încep să le dai afară" – Nwanda

Totul despre albumul Balanța

Rapper-ul activează pe scena hip hop din 1997, când a pus bazele grupului Trilogia cu DOC și Deliric, iar până în prezent are la dosar numeroase colaborări cu artiști precum CTC, Cedry2k, raku sau Carbon. Cu toate acestea, primul album apare după 15 ani. Iată de ce:

"A venit pur și simplu într-un mod foarte natural și a curs totul. Da, sunt de mult pe scena hip hopului dar nu am fost foarte activ . Nu este ca și cum în toți anii ăștia am fost omniprezent peste tot și de abia acum am reușit, mi-am adunat forțele. Nu, m-am ocupat cu altceva. Muzica a fost undeva în topul priorităților, dar nu foarte sus și atunci, mai întâi începi cu primele și apoi ajungi și la muzică. (InfoMusic: Care au fost primele priorități?) Sunt chestii personale. Da, a fost nevoie să rezolv niște lucruri înainte să mă concentrez pe muzică" -  Nwanda

Experiența vieții l-a inspirat pe Nwanda, acesta mărturisind a scos un album de stare, foarte personal. Balanța include numeroase colaborări pentru că artistul și-a dorit un material în stilul old school, când un rapper își aduna gașca pentru a înregistra. Toți cei care apar pe disc sunt prieteni apropiați, care pur și simplu nu puteau lipsi.

Nwanda la InfoMusic"Am vrut să colaborez în primul rând cu toți oamenii de la Facem Records, cu cei lângă care am fost atâta timp pentru că am simțit că fiecare o să aibă ceva de spus și o să-și aducă partea lui de contribuție. Mi-am dorit un album așa cum îmi place mie. Uneori mă plictisesc când ascult același om pe 7, 8, 10, 12 piese. Așa îți dă un alt feeling. Cel puțin asta simt eu. Sunt albumele alea mai vechi care se făceau prin anii 90 și unde crew-ul omului respectiv era prezent pe album. Dacă te uiți și la albumul Don Cartagena al lui Fat Joe, toată brigada era acolo, dar până la urmă era albumul lui" – Nwanda

Începând cu 15 noiembrie, materialul Balanța este disponibil pe site-ul oficial al artistului, nwanda.ro. Înainte de a face următorii pași în promovare, Nwanda așteaptă feedback-ul publicului. Pe de altă parte, știm cu siguranță că rapperul a ales deja piesa pentru care va filma următorul videoclip și că la începutul lui 2013 va organiza un concert de lansare a discului.

Am rămas plăcut impresionați de coperta albumului și alte artwork-uri conexe care șochează și readuc aminte de conflictul rațiune – suflet. Ideea îi aparține, evident, lui Nwanda, care ne-a recunoscut că munca cea mai grea în crearea materialelor vizuale a fost depusă de Deliric.

Hip hop-ul românesc prin ochii lui Nwanda

Ca orice alt gen, și hip hop-ul românesc a trecut prin numeroase schimbări. Având în vedere experiența lui Nwanda am fost curioși să aflăm cum se prezintă în viziunea lui scena muzicală hip hop la finalul lui 2012. Rapper-ul a început prin a explica că nu agrează etichetele de genul „scena muzicală” și ce înseamnă „muzică comercială” în concepția sa.

"Pentru mine muzica comercială înseamnă să gândești un produs în primul rând. Nu să-l gândești artistic, ci uite sunt niște trend-uri, vrem să le urmăm sau s-au făcut niște studii și la anul o să prindă următoarele teme, adică, asta înseamnă comercial. Faptul că tu faci muzică și faci niște piese sau scoți un album și albumul are succes asta nu înseamnă că este comercial. Asta înseamnă că foarte mulți oameni percutează la ceea ce faci tu, ceea ce n-ar trebui să fie o problemă" – Nwanda

În privința evoluției, artistul este foarte mulțumit de nivelul atins în hip hop, în sensul că tot mai mulți artiști sunt preocupați de calitatea pieselor, a sunetului, a produsului final. Cu ajutorul canalelor de comunicare online aceștia pot ajunge la public mult mai ușor, iar acest aspect este esențial în evoluția genului.

"Sunt foarte multe detalii care nu se văd și de care mulți nu sunt interesați. Doar că noi, în momentul în care o facem, vrem să iasă ca la carte. Să știm că am făcut tot. Spre exemplu, faci un site. Probabil că dacă dai niște linii mai într-o parte sau în alta nimeni nu o să observe. Sau dacă muți niște icon-uri sau dacă arunci pur și simplu niște butoane acolo pe care scrie un text. Asta se vede și în muzică și îmi place" – Nwanda

Sfat pentru tinerii aspiranți în hip hop

Nwanda la InfoMusic

Nwanda la InfoMusic

Deși nu îi place să dea sfaturi, Nwanda a intrat în jocul nostru și a oferit câteva îndrumări tinerilor care vor să se apuce de muzică. Rapperul crede că trebuie în primul rând să încerce, să fie într-adevăr pasionați de hip hop, să muncească din greu, să aibă răbdare și să fie conștienți că pentru a reuși trebuie să demonstreze ceva.

"Tendința cea mai mare este acum de grabă și nerăbdare mare. Mamă, mâine vreau și eu, uite cât de mișto este, am scris o piesă, am înregistrat, am făcut asta, luați-o toți, haideți să ne ajutăm unii pe ceilalți, să fim prieteni. Nu este chiar așa și când cineva nu o face nu înseamnă că nu vrea să fie prieten, dar trebuie să încerci singur întâi. Ca să te ajute cineva întâi trebuie să te ajuți singur" – Nwanda

Prima casetă de hip hop

Muzica l-a pasionat din totdeauna pe Nwanda, dar o anume casetă i-a schimbat percepția și l-a determinat să aleagă calea artistică.

"La mine a fost un moment special. Îmi amintesc că aveam, cred că, vreo 12 ani. Se întâmpla de mult, eram pe la sfârșitul clasei a 7-ea și i-am cerut unui coleg de clasă: Dă-mi și mie niște casete să ascult. Eu credeam că ascult muzică bună până în momentul ăla. Și ascultam prostii, ce credeam noi că este hip hop atunci. Nici nu știam de hip hop, eram rapperi și ascultam rap. În general erau chestii pe care le vedeam la TV pe la începutul anilor 90, unde era un băiat care cânta mai așa și eventual o fată. Era un fel de dance-rap, o chestie de genul ăsta, o combinată alpină", dar ce albume l-au schimbat pe Nwanda descoperiți în video interviul de mai sus, unde acesta ne spune și ce alte genuri muzicale mai ascultă.

Nwanda, nume de poet

Ne-am dorit să reiterăm motivația alegerii numelui de scenă Nwanda. Pe numele său real Marius Matei, rapper-ul ne-a povestit legătura sa cu personajul din filmul Dead Poets Society apărut 1989 cu Robin Williams în rolul principal.

"Cred că aveam 15 ani, ceva de genul ăsta. Atunci am văzut filmul și eram fix la început, când trebuia să ai un nume. Toată lumea își punea un nume și eram în căutarea unui nume, ceva care să sune așa ușor bizar și să nu fie foarte comun și să mi se potrivească. Îți dai seama, cum eram atunci toți adolescenți rebeli și am văzut filmul ăla cu tinerii ăia care se adunau undeva, era un fel de societate secretă unde nu-i știa nimeni și scriau poezii și versuri de protest și am rămas wow – ce tare! A fost o chestie de copil care a rămas de-a lungul timpului. Nu semnifică ceva anume. Este doar un nume pe care l-am ales atunci considerând că mi se potrivește. Mi-am ales nume de poet." - Nwanda

Nwanda si Alexandra Necula de la InfoMusic

Nwanda si Alexandra Necula de la InfoMusic

Comentează

Trending