Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Matti Svatizky, chitarist Orphaned Land: "O trupă de evrei să aibă fani arabi? ... se poate."

Publicat

pe

Orphaned Land - la sfarsitul lui 2010 în Ankara (Foto: FB Wall, Audrey)
Orphaned Land - la sfarsitul lui 2010 în Ankara (Foto: FB Wall, Audrey)

Când spui metal bands, nici nu te gândeşti la Ţara Sfântă, o zonă a lumii care nu este fecundă din acest punct de vedere. Şi totuşi, Orphaned Land sunt un fenomen în lumea metal, şi totuşi vin din Israel, şi totuşi reuşesc să aducă pe scenă melodii tradiţionale evreieşti şi din lumea arabă, şi totuşi au un succes nebun.

"Orphaned Land nu este o trupă de misionari, noi nu-i trimitem pe oameni către Dumnezeu, nu le arătam Calea, asta să se înţeleagă bine." (Matti Svatizky)

Nu sunt la primul concert în România, iar acum vin cu foarte mare plăcere să susţină două concerte, unul la Cluj şi unul la Bucureşti (8 şi 9 decembrie), care fac parte din turneul The Tour to OR Shalem, ce promovează materialul The Road To OR Shalom. “Ne-a plăcut foarte mult publicul din România şi sperăm ca şi aceste două spectacole să fie la înălţime”, a spus, sau mai exact a scris Matti Svatizky, chitarist Orphaned Land, pe care l-am tras puţin de limbă într-un scurt interviu via email.

Orphaned Land - la sfarsitul lui 2010 în Ankara (Foto: FB Wall,  Audrey)

Orphaned Land - la sfarsitul lui 2010 în Ankara (Foto: FB Wall, Audrey)

iNFOMUSiC: Orphaned Land este o oglindă a celor ce se întâmplă în Orientul Mijlociu?

Matti Svatizky: Cred că se poate spune asta, cu siguranţă. În această zonă a lumii, situaţia este extrem de tensionată şi, bineînţeles, totul se reflectă în ceea ce noi cântăm, simţim şi implicit în muzica noastră. Ca trupă, noi alegem să reflectăm această situaţie şi în piesele noastre.

iNFOMUSiC: Crezi că, după aproape 20 de ani de când există trupa Orphaned Land, muzica voastră a reuşit să creeze un liant între culturile din această zonă a lumii?

Orphaned Land 2011 - Matti Svatizky (foto: shockmagazin.hu)Matti Svatizky: Cred că am realizat o serie de schimbări, asta este sigur. Bineînţeles, nu am rezolvat toate problemele din Orientul Mijlociu, nici măcar nu suntem pe aproape, dar un lucru este clar: am reuşit să avem o mulţime de fani în lumea arabă. Poate că acei oameni ar fi avut o altă părere despre Israel, despre conflictul din Orientul Mijlociu dacă nu ar fi făcut cunoştinţă cu Orphaned Land. La început, când am apărut pe piata, nu voiam decât să cântam. Nimic mai mult. Dar după un timp, când am văzut că muzica noastră are un impact deosebit, când am primit emailuri de la diferiţi tineri musulmani care ne ascultau, care-şi tatuau numele trupei, în semn de admiraţie, care ne căutau şi aveau nevoie de noi, ne-am dat seama că avem un rost şi că trebuie să continuăm ce am început. O trupă de evrei să aibă fani arabi? Nu e oarecum ciudat? Dar asta ne arată că se poate. Nu este deloc uşor să locuieşti în această zonă. Trebuie să luptăm pentru a menţine trupa, trebuie să luptam pentru orice. Aici totul este mult mai dificil decât în Europa sau America, deoarece ne confruntăm cu ameninţări de tot felul şi uneori este imposibil să ne concentrăm doar asupra muncii noastre. Dar tocmai aceste lucruri ne şi ajută, pe de altă parte să fim inediţi şi creativi.

iNFOMUSiC: Aveţi un public în întreaga lume. Există şi persoane care să vă “urască”? Asta dacă ţinem cont de anii '80 când mulţi considerau că metal music este apanajul lui Satan şi nu unealta lui Dumnezeu, element frecvent în piesele voastre.

Matti Svatizky: Din fericire nu mai trăim în acea perioadă a anilor '80. Pe atunci, da, Metal era strict legat de diavol şi de tenebre, artiştii erau trimişi în judecată, chiar şi în Statele Unite ale Americii, se vehiculau cuvinte precum satanism iar tinerii recurgeau la sinucidere, dar acum lucrurile s-au schimbat mult. Cu siguranţă ca unele persoane se simt, poate, ofensate, de ceea ce aducem noi în piesele noastre, dar noi nu am avut niciodată probleme de acest fel. Nu ne-a atacat nimeni până acum.

iNFOMUSiC: Credeţi in Dumnezeu?

Matti Svatizky: Nu sunt o persoană credincioasă, sunt ateu. De fapt, nimeni din bandul Orphaned Land nu este credincios. Îi respectam pe cei care cred în Dumnezeu, respectăm dreptul fiecăruia de a crede în ceea ce vrea şi de aceea pretind acelaşi respect. Nu suntem religioşi pentru că avem o mulţime de întrebări legate de originile vieţii, iar religia nu ne-a furnizat răspunsurile la întrebări.

iNFOMUSiC: În multe dintre piesele voastre, apare adesea imaginea lui Iisus. Să nu uităm faptul că de cele mai multe ori, majoritatea oamenilor judecă şi nu aşteaptă să înţeleagă mesajul pe care-l transmiteţi voi printr-o piesă. Nu crezi că pierdeţi publicul astfel?

Matti Svatizky: Kobi recurge la imaginea lui Iisus destul de des, este adevărat. Evreii îl consideră pe Jesus un Mesia fals, dar noi nu asta încercăm să arătam atunci când recurgem la imaginea Lui. Iisus este o figură importantă în istoria lumii, a fost extrem de carismatic, a influenţat o întreagă lume şi trebuie să recunoaştem că datorită Lui, mulţi şi-au întors privirea şi ruga către Dumnezeu, renunţând la idoli. A transmis întotdeauna mesaje pozitive iar acest lucru îl face şi Orphaned Land. Noi îi folosim imaginea chiar dacă suntem evrei şi chiar dacă există de când lumea o dispută între evrei şi creştini legată de acest personaj. Acesta este unul dintre mesajele noastre de reconciliere. Orphaned Land nu este o trupă de misionari, noi nu-i trimitem pe oameni către Dumnezeu, nu le arătam Calea, asta să se înţeleagă bine.

iNFOMUSiC: Locuiţi într-o zonă a lumii unde se pune accent pe religie. Într-un interviu realizat cu ceva timp în urmă, ai spus că ai auzit despre un fan din Egipt care a fost condamnat la şase luni de închisoare pentru că autorităţile i-au descoperit în casă un cântec Orphaned Land în care se folosea un fragment din Coran. Ce părere ai despre aceste situaţii?

Matti Svatizky: Nu vreau să jignesc pe nimeni, îi respect pe vecinii din Egipt şi cred că este un lucru bun faptul că Israelul şi Egiptul se află în relaţii de prietenie. Dar consider că această situaţie este cât se poate de ilogică. Este o încălcare a drepturilor omului, a libertăţii de exprimare şi a credinţei omului. Acel om nu a greşit cu nimic, doar a ascultat bandul preferat. Sunt convins că şi cei din Egipt sunt de acord cu mine şi consideră că toate incidentele vor lua, până la urmă, sfârşit şi libertatea va fi câştigată cu totul. Îi susţin din tot sufletul şi sper ca toate naţiunile care se află sub un asemenea regim să găsească mijloacele pentru a recâştiga libertatea pentru popor.

iNFOMUSiC: Cum vă alegeţi istorioarele biblice pe care să le relataţi în piesele voastre? Există vreun criteriu?

Matti Svatizky: Toate pildele şi istorisirile din Biblie sunt extrem de interesante şi mustesc de înţelepciune. Când considerăm că s-ar împleti frumos, că ar ieşi o poveste interesantă, atunci o alegem, pur şi simplu. În albumul “Mabool”, de exemplu, tema principală a reprezentat-o Potopul, deşi noi am schimbat-o complet şi ne-am pus serios amprenta asupra versiunii, am creat eroi noi, am dat înţelesuri noi întregii poveşti, am pus sub acelaşi cer un evreu, un creştin şi un musulman. Oricât de diferiţi am crede că suntem, nu este aşa, iar acesta este mesajul pe care am vrut să-l transmitem. În "Orwarrior", tema nu a fost aleasă din Biblie, dar am citat câteva versete din Cartea Sfânta şi din Coran.

iNFOMUSiC: Sunteţi pe piaţă de 20 de ani. Privind în urmă, ce album crezi că reprezintă cel mai bine bandul Orphaned Land?
Infomusic: Există o mare diversitate de sunete şi tonuri în albumele voastre. Cum se nasc ele, cum se împletesc?

Matti Svatizky: Atunci când avem în cap o idee, ştim, în mare, cam cum am vrea să sune. Dar de fiecare dată, produsul final are cu totul alte nuanţe, se simte altfel şi aşa este şi normal să fie. Unele bucăţi din piese au sound-ul apropiat de cel pe care-l voiam iniţial, altele sună diferit pentru că sunt îmbunătăţite cu idei ce apar pe parcurs. Sau pentru că poate n-au ieşit cum trebuie. Cu asta trebuie să avem de-a face ori de câte ori realizăm un album. Uneori trec luni bune până să ajungem la un sound pe care să ni-l dorim. Noi nu “scriem” piesele; găsim o temă, un concept, apoi începem să strângem materialul care să-l ilustreze, iar prin material înţeleg acorduri de chitară, riffs, orice sunete care să participe la crearea întregului. Este un proces obositor, înfricoşător, chiar, pentru că de cele mai multe ori nu ne dăm seama de cum sună albumul decât la final. Dar nu putem lucra altfel.

iNFOMUSiC: Există vreo piesa, vreun album, poate, care să vă fi dat batai de cap, să fi avut “o naştere grea”?

Matti Svatizky: Niciuna dintre piesele noastre nu a fost usor de realizat. Iar de albume nici nu mai vorbesc, mai ales ca suntem o echipa si fiecare vine cu ideile sale sii uneori ideile unuia nu sunt pe gustul celuilalt si tot asa. Dar ne-am obisnuit cu acest tip de munca si deja stim cum sa ne bucuram de intreaga experienta a nasterii unei piese si a unui album.

iNFOMUSiC: Tocmai datorită comlexităţii pieselor voastre, ştiu că există întotdeauna perioade lungi între albume. Totuşi, aveţi ceva idei pentru următorul album?

Matti Svatizky: Da, avem o serie de idei despre cum va fi următorul album şi avem de gând să nu mai lăsăm să treacă prea mult timp până să-l lansam. Nu este prea uşor pentru că avem o mulţime de turnee şi spectacole în străinătate dar cu siguranţă vom găsi timpul necesar pentru a-l lansa, cât mai curând posibil.

iNFOMUSiC: Ce formaţii preferaţi? Ce vă inspiră?

Matti Svatizky: Au fost o mulţime de trupe care ne-au inspirat de-a lungul timpului, metal şi nu numai. Suntem mereu deschişi oricărui stil de muzică şi suntem inspiraţi de orice, de la muzica clasică, până la cea tradiţională din India sau Pakistan.
Este o întrebare dificilă. Fiecare album ne-a reprezentat la momentul la care a fost lansat. Acum, evident, albumele noi ne reprezintă cel mai bine.

iNFOMUSiC: Dacă nu aţi fi locuit în Israel, ce stil de muzica aţi fi adoptat?

Matti Svatizky: Din nou este o întrebare dificilă, cu “efectul fluture” în ea. Dacă nu am fi locuit în Israel iar pe undeva un fluture şi-ar fi lovit aripile într-un mod diferit, este posibil ca noi să nu fi făcut ce facem astăzi. Dacă m-aş fi născut într-un alt loc, cine ştie, poate că n-aş fi fost un muzician...

Două paragrafe de istorie Orphaned Land

Orphaned Land a apărut în lumina reflectoarelor în 1991, sub numele “Resurrection” la care au renunţat un an mai târziu în favoarea noii titulaturi. Combinaţie de stiluri muzicale, “tango între Dumnezeu şi Satana”, cum chiar membrii trupei spun, Orphaned Land aduce pe scena atât cunoscutele metal riffs, vocal growls cât şi tonuri calde care ies din instrumente vechi precum Saz, Kanoon, Oud, Bouzouki.

Melodiile sunt interpretate în şase limbi, sunt amestecate concepte religioase din iudaism, creștinism şi islam, toate pe o singură scenă, în albumele: demo The Beloved's Cry (1993), Sahara (1994), El Norra Alila (1996), Mabool: The Story Of Three Sons Of Seven (2004), Ararat(2005), The Never Ending Way of OrwarriOR( 2010).

Trending