Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Grimus adoptă zicala "mai întâi să fii tare la tine-n parcare" - VIDEO

Urmărește interviul video cu Grimus acordat site-ului InfoMusic înainte de concertul de la BESTFEST. Băieții au povestit despre single-ul "High" și albumul nou.

Publicat

pe

Interviu cu GRIMUS la BESTFEST 2013
Interviu cu GRIMUS la BESTFEST 2013

Succesul la nivel internațional este un deziderat pentru orice trupă românească. E un lucru firesc, ce decurge din simpla ecuație a industriei muzicale. În timp ce unii se avântă peste granițe încă de la albumul de debut, Grimus  nu se aruncă încă în liga mare, deși anul trecut au deschis concerte precum Red Hot Chili Peppers sau Placebo, iar în afara hotarelor au fost primiți mereu cu interes. Grimus crede că este important "Să fii tare la tine-n parcare și apoi te duci mai departe", sau altfel spus, modestie și multă muncă înainte de toate. Despre acest subiect și despre altele ne-au vorbit băieții de la Grimus în interviul acordat cu puțin timp înainte de a urca pe scena Jagermeister de la BESTFEST.

Interviu cu GRIMUS la BESTFEST 2013

Interviu cu GRIMUS la BESTFEST 2013

Bogdan Mezofi, Titus Vadan și Valentin Rauca au povestit reporterului InfoMusicAlexandra Necula, despre cum au fost primiți la concertele din afara țării, cât de greu este să te muți din Cluj, despre noul single "High" și albumul "Emergence" și nu în ultimul rând despre cum este să iei micul dejun alături de Axl Rose.

Urmărește video interviul cu Grimus:

Grimus despre noul album "Emergence" și videoclipul single-ului "High"

"Dacă ar fi după noi, cred că am lansa câte un album pe lună și nu cred că ar fi de bine", mărturisește Valentin Rauca cu autoironie, făcând referire la absorbția continuă a feedback-lui primit din partea publicului. Conform chitaristului, de fiecare dată când termină de înregistrat un album se gândesc deja la piesele viitoare și dacă nu ar fi temperați de manageri și de "oameni cu scaun la cap", discografia Grimus ar cuprinde acum mult mai multe materiale. Albumul "Emergence", ce va fi lansat în toamnă, rămâne însă în forma în care este acum, chiar dacă sfaturile primite de la fani rămân un izvor nesecat de inspirație. În ce privește sound-ul noului material, acesta va încorpora influențe din mai multe zone muzicale, de la electro la punk, detaliile pe larg putând fi aflate din video-interviu.
Despre tematica nolui single "High", solistul Bogdan Mezofi spune că are "un pic de Stockholm Syndrome, dar mai romantic spus", în curând urmând să apară și un videoclip.

"Avem un scenariu și avem un fan foarte special care s-a oferit să participe la filmare, dar datorită faptului că e foarte special preferăm să-l ținem surpriză. Vă promitem că veți afla de el cât de curând. Va fi o filmare interesantă în care accentul nu va fi pus neapărat pe trupă, ci va fi pus pe acel fan al nostru și trupa va apărea într-un moment neașteptat", a dezvăluit Valentin Rauca.

Grimus: "Niciunde nu am fost primiți cu indiferență. În Cehia a fost isterie."

Grimus este o trupă al cărei nume a început să se audă tot mai mult și peste hotare, băieții mărturisind că au fost cazuri în care au concertat în fața unor oameni ce le știau deja numele, ceea ce pentru ei a fost ceva "senzațional". General vorbind, nicăieri nu au fost primiți cu indiferență, așa încât am îndrăznit să-i întrebăm dacă au planuri deja pentru a se muta în afara țării. Răspunsul a fost pe măsura modestiei lor, Bogdan Mezofi concluzionând că la această întrebare se aplică foarte bine expresia: "Să fii tare la tine-n parcare și apoi te duci mai departe".

Clăparul trupei Grimus la masă cu Axl Rose

În cadrul interviului, Bogdan Mezofi, Titus Vadan și Valentin Rauca ne-au povestit despre cel mai nebunesc / ieșit din comun lucru ce li s-a întâmplat la festivalurile din afară. Printre pățănii, Valentin Rauca a amintit de întâlnirea clăparului cu Axl Rose.

 "La Exit a fost o fază foarte tare unde clăparul nostru a luat micul dejun alături de Axl, care tocmai ajunsese acolo și avea un servitor care-i aducea cârnăciorii și tot. După care s-a pus la pianul hotelului și a cântat puțin. A fost un moment magic pentru el"

Interviu cu GRIMUS la BESTFEST 2013

Interviu cu GRIMUS la BESTFEST 2013

Detalii pe larg despre nebunii la festivaluri, ce muzică mai ascultă Grimus și o neașteptată cerere în căsătorie în cadrul celui mai mare concert al trupei puteți afla urmărind video interviul InfoMusic. Nu închide înainte să vezi galeria foto Grimus live la BESTFEST 2013.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Grimus și Bob Ramanka sunt invitații speciali ai concertului om la lună de la Arenele Romane

Show-ul om la lună de la Arenele Romane din vara acestui an se conturează frumos, cu Grimus și Bob Ramanka confirmați ca invitați pe scenă. Mai multe detalii și informații despre bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Grimus / Bob Ramanka
Grimus / Bob Ramanka │ FOTO: capturi YouTube

La aproape șapte ani distanță de la primul concert full band, pe 3 iulie 2026, la Arenele Romane din București, om la lună promite să pună în scenă un show complet, cel mai mare și mai important din existența sa de până acum, intitulat "NOI, VOI, NOI TOȚI - NOI SUNTEM OM LA LUNĂ".

om la lună este una dintre cele mai importante prezențe ale scenei rock autohtone, extrem de iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate, dar și pentru sinceritatea fiecărei apariții. om la lună se bucură la momentul actual de o comunitate de fani devotați care îi urmează peste tot, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă.

Doru Pușcașu, solist om la lună: "Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre"

om la lună a gândit un eveniment care să celebreze dragostea pentru muzică și bucuria de a fi alături de ascultătorii săi:

"Am învățat că nu trebuie să așteptăm momente <<speciale>> pentru a celebra ceea ce iubim. Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre. Ne dorim un spațiu în care să încapă toate cântecele și toți oamenii care ne-au fost alături. Singura rațiune a acestui eveniment este bucuria pură de a fi împreună: noi, voi, noi toți."

Grimus și Bob Ramanka completează experiența muzicală de la Arenele Romane

Cu o carieră impresionantă de peste 20 de ani, clujenii de la Grimus sunt o emblemă a rock-ului alternativ românesc. Cu șase albume la activ și un palmares care include deschiderea concertelor pentru legende precum Queen, Red Hot Chili Peppers sau Placebo, Grimus aduc la Arene un sound rafinat și energia debordantă a unei trupe cu rezonanță internațională.

Cu fiecare concert, Grimus reușește să captiveze publicul printr-o prestație sinceră, elegantă și vibrantă, reflectând energia și diversitatea compozițiilor lor, care variază de la momente antrenante și dinamice la piese profunde și pline de semnificație.

Bob Ramanka, alter ego-ul muzical al lui Bogdan Cotîrță Gruicin (Melting Dice, Muzicon), propune o fuziune fascinantă de electronică, trip-hop și spoken word. În așteptarea noului album "Imperfect" (ce urmează a fi lansat în 2026), proiectul său oferă o incursiune cinematică și minimalistă, unde sunetul și versul se contopesc organic.

Prețuri bilete concert om la lună la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 135 lei (presale) și 69 lei (reducere pentru elevi și studenți). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending