Urmărește-ne în Social Media

pop

Edward Sanda: "A fost o senzație foarte tare!"

Doi artiști tineri și talentați, la început de drum, Edward Sanda și Ioana Ignat au cucerit publicul prezent la Media Music Awards 2017 cu interpretarea piesei "Doar pe a ta", care a primit și premiul pentru "Best Shazam".

Publicat

pe

"Ne bucurăm că publicul a cântat și a fluierat împreună cu noi, a fost o senzație foarte tare care cu siguranță vrem să se repete!" a spus Edward Sanda.

"A fost foarte scurt!" a adăugat Ioana Ignat.

"Daaa, vrem mai mult de atât!" a mai completat artistul.

Cu aproape 150 de mii de căutări pe aplicația Shazam, Edward Sanda și Ioana Ignat au dominat toate topurile muzicale de când au lansat piesa "Doar pe a ta". Cei doi tineri artiști talentați au plecat acasă cu premiul Best Shazam.

Edward Sanda a avut parte de reacții pozitive de la bun început cu piesa lui de debut, ‘Doar pe a ta’ (featuring Ioana Ignat), aflându-se în topul celor mai difuzate piese românești pe radio și TV, fiind cea mai descărcată piesa românească de pe iTunes. Am fost curioși să aflăm cum s-au întâlnit și cum a luat naștere piesa.

"Noi aveam deja piesa gata în studiourile Famous Production, dar ne trebuia o voce de fată pe refren așa că Ioana a venit la studio, i-a plăcut piesa, vocea ei specială s-a potrivit perfect cu piesa și uite așa a ieșit colaborarea dintre noi."

Media Music Awards 2017 │ FOTO: Ștefan Sandu / InfoMusic.ro

În cadrul galei Media Music Awards au fost premiați artiștii care au avut cele mai multe difuzări radio TV și vizualizări pe YouTube, pe baza statisticilor Media Forest. Urmărește și alte interviuri la cald, în backstage: Andra, Ștefan Bănică, Alina Eremia, Liviu Teodorescu, Dorian Popa, Irina Rimes.

  • Media Music Awards 2017

  • Media Music Awards 2017

  • Media Music Awards 2017

  • Media Music Awards 2017

  • Media Music Awards 2017

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Încep Zilele Târgumureșene 2026; Vezi programul complet

Între 25 și 28 iunie, Târgu-Mureș va găzdui o serie de spectacole și concerte gratuite, ce se vor desfășura în mai multe locații din oraș. Programul face parte din festivitățile Zilelor Târgumureșene 2026. Alina Eremia, Șuie Paparude, Voltaj și Ioana Ignat se numără printre artiștii care vor urca pe scenă. Vezi programul complet, pe zile și ore.

Publicat

pe

Alina Eremia la Diud, Where's My Tune, 2025
Alina Eremia la Diud, Where's My Tune, 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Cea de-a 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene debutează astăzi, 25 iunie, urmând să se încheie duminică, pe 28 iunie. Evenimentul va găzdui concerte cu intrare liberă, precum și diverse activități pentru copii.

Pe scena principală din Piața Victoriei vor evolua Alina Eremia, Follow The Flow, Kökény Attila, Suie Paparude, Blahalouisiana și Voltaj, în Piața Teatrului vor concerta Fără Zahăr, Ducu Bertzi și Costi Dumitrașcu, iar în Cetatea Medievală vor urca pe scenă Bosquito, Om la Lună, Ioana Ignat, Aura Șova, Jakab Csaba, Joco Molnar & Vagabonds, Iarmarock DP, Red Parlament, Mircea Rusu și Alexandra Ungureanu.

În program se regăsește și o proiecție specială a filmului "Jocul Luminii", în regia lui Ovidiu Georgescu. În rol principal este actorul mureșean Nicu Mihoc, cel care a primit premiul de cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER din acest an. Gala de film se va desfășura la centrul Cultural Mihai Eminescu, vineri, la ora 18:00.

Zilele Târgumureșene – ediția 29 (25 –28 iunie)

Între 25 și 28 iunie, Târgu Mureș găzduiește cea de-a 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene. Evenimentele se desfășoară în mai multe locații principale:

  • Cetatea Medievală
  • Piața Victoriei
  • Piața Teatrului
  • Strada George Enescu (Enescu Chill Zone)
  • Palatul Culturii
  • Teatrul de Vară
  • Piața Trandafirilor

În perioada 26–28 iunie sunt anunțate și activități pentru copii, pictură pe față, castel gonflabil, trambulină și alte surprize.

Zilele Târgumureșene 2026 - Programul complet, pe zile și ore

Joi, 25 iunie

Cetatea Medievală

  • 19:00 – Concert extraordinar susținut de Orchestra UMFST
  • 20:15 – Alina Manole & Band
  • 21:00 – Trupa de dans Re-born

Bastionul Croitorilor

  • 16:00 – Teatru-lectură „Lecția” de Eugen Ionescu

Centru

Teatrul de Vară

  • 19:00 – Operetă, șlagăre de odinioară și secvențe umoristice

Turnul cu Ceas – Palatul Administrativ

  • 21:00 – Concert din Turnul cu Ceas

Vineri, 26 iunie

Cetatea Medievală

Casa Căsătoriilor

  • 10:00 – Nunta de Aur

Scena Cetății

  • 16:30 – Ansamblul Datina Cristești
  • 17:00 – Orchestra Laci Csárda
  • 18:00 – Mircea Rusu Band
  • 19:00 – Rius and the Band
  • 19:50 – Aura Sova & Band
  • 20:35 – Ioana Ignat
  • 21:20 – Red Parlament
  • 22:05 – Keresztes Ildikó și Jakab Csaba

Bastionul Croitorilor

  • 17:00 – „Poetry Stage”

Piața Trandafirilor

  • 10:00–10:45 – Ziua Drapelului Național
  • 15:00–22:00 – Târgul Meșteșugarilor

Piața Victoriei – Scena Principală

  • 20:00 – Blahalouisiana (HU)
  • 21:20 – Alina Eremia

Sâmbătă, 27 iunie

Cetatea Medievală – Scena Cetății

  • 15:00 – Ansamblul Luminițe Mureșene
  • 15:10 – Sopterean
  • 15:30 – Ansamblul Mureșul (secția maghiară)
  • 16:30 – Ansamblul Luminițe Mureșene
  • 16:40 – Ansamblul Mureșul (secția română)
  • 17:40 – Mihaela și Ciprian Istrate
  • 18:10 – Mel Amour
  • 19:00 – Lady & The Tramps
  • 19:30 – Trupa Bronx
  • 20:00 – Odyssey
  • 20:45 – Darmadrock DP
  • 21:30 – Taxi
  • 22:20 – Prometeu (spectacol de foc)

Piața Teatrului – Aleea Vinului

  • 15:30 – Marian Suciu
  • 16:00 – Branea Anca
  • 16:30 – Puka Károly și orchestra
  • 17:30 – Cristi Dumitrașcu & Andreas Aron
  • 18:30 – Ducu Bertzi

Piața Victoriei – Scena Principală

  • 20:00 – Șuie Paparude
  • 21:00 – Follow The Flow

Enescu Chill Zone

Transylvanian Brunch Street

  • 09:00–16:00 – brunch și activități pentru copii
  • 19:00–23:00 – Detour

Duminică, 28 iunie

Cetatea Medievală – Scena Cetății

  • 15:30 – Răzvan Pop
  • 15:50 – Costi Dumitru
  • 16:20 – Ansamblul Boróka
  • 16:50 – Cristi Tăran
  • 17:10 – Leontina Pop
  • 17:30 – Killyén Ilka și Ritiu Krisztina
  • 18:00 – Ina Todoran și Ovidiu Furnea
  • 18:20 – Jocó Molnár & The Vagabonds
  • 19:10 – Koszika & Band
  • 20:00 – Om la Lună
  • 20:50 – Bosquito
  • 21:40 – Lidia Buble

Palatul Culturii

  • 11:00 – Ceremonia de acordare a titlurilor de Cetățean de Onoare
  • 18:00 – Spectacol de teatru „Viața e un poem”

Piața Teatrului

  • 15:30 – Aven Amentza
  • 16:00 – „Voci târgumureșene”
  • 16:40 – Ana Maria Galea & Mariano Castro
  • 17:20 – Gentiana & Band
  • 18:00 – Favorite Cover Band (Jakab Csaba)

Piața Victoriei – Scena Principală

  • 20:00 – Kökény Attila
  • 21:30 – Voltaj
  • 23:00 – Spectacol de artificii
Citește în continuare

Concerte & turnee

Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău

Serbările Zăpezii de la Durău Park ajung anul acesta la cea de-a V-a ediție. Timp de 10 zile, în perioada 13 - 22 februarie 2026, activitățile de pe pârtie vor fi însoțite de spectacole live, cu intrare liberă. Randi, Ioana Ignat și Adda se numără printre artiștii confirmați. Vezi programul concertelor în articol.

Publicat

pe

Randi
Randi │ FOTO: Captură YouTube

Durău Park găzduiește în perioada 13 - 22 februarie 2026 cea de-a V-a ediție a Serbărilor Zăpezii, un eveniment care combină sporturile de iarnă cu muzica live și activitățile de vacanță pe pârtia din Masivul Ceahlău. Scena Serbărilor Zăpezii va găzdui concerte susținute de artiști cunoscuți, printre care Florian Rus, Randi și Ioana Ignat. Intrarea la evenimente va fi liberă. 

Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău:

  • 13 februarie: Florian Rus
  • 14 februarie: Viorica Macovei, Ansamblul Folcloric “ Codrii Neamţului “, Alesis Alina Romeo
  • 15 februarie: Randi, Los Anonimos
  • 20 februarie: ADDA
  • 21 februarie: Ioana Ignat, Edward Sanda
  • 22 februarie: Connect-R, Johny Romano, Los Anonimos

Atmosfera zilnică: va fi asigurată de Dj Ionuț Tofan și DJ Vlad.

Cupa Serbările Zăpezii Durău 2026

Între 14 și 15 februarie 2026 are loc Cupa "Serbările Zăpezii" Durău, competiție dedicată pasionaților de schi și snowboard. Concursurile se vor desfășura la Pârtia Durău Park, în Masivul Ceahlău, și includ probe de slalom uriaș (schi) și snowboard, pe categorii de vârstă: copii (fete/băieți) și adulți (femei/bărbați). Taxa de înscriere este de 100 de lei, înscrierile și plata realizându-se online, în limita locurilor disponibile.

Despre pârtia de schi de la Durău Park

Pârtia Durău este ideală pentru săniuș și schi, atât pentru începători cât și pentru avansați. Situată la poalele muntelui Ceahlău, la o altitudine de 800 m, pârtia are o lungime de 406 m.

Sistemul de teleschi a fost modernizat în decembrie 2018, având un teleschi cu crose duble, cu o capacitate de transport de 1200 de persoane/oră și un teleschi pentru începători.

VIDEO: Cum a fost la ediția a IV-a Serbările Zăpezii

Citește în continuare

Trending