Urmărește-ne în Social Media

Angus & Julia Stone - Chateau

Angus & Julia Stone au lansat videoclipul oficial al piesei “Chateau” și urmează să susțină un turneu de promovare a noului album, “Snow”.

Noul videoclip este regizat de Jessie Hill și prezintă povestea unor tineri rebeli ce pleacă într-o călătorie prin Mexico City. Personajele sunt interpretate de actorii Dacre Montgomery, cunoscută pentru rolul din serialul “Stranger Things” și Courtney Eaton, câștigător al premiului Oscar pentru “Mad Max: Fury Road”.

“Snow este despre amândoi. Ne-am dus în studio și am scris tot albumul împreuna.” a declarat Angus.

“Chateau” este a doua piesă extrasă de pe albumul “Snow”, ce este produs în întregime de către cei doi frați Stone, Angus și Julia. Al patrulea album al acestora a fost realizat în studioul lui Angus din Byron Bay, Australia.

“A fost cu adevărat magic pentru că eu și Angus nu am petrecut niciodată atât de mult timp împreună, doar noi doi. Era întotdeauna cel puțin un inginer de sunet sau un tour manager lângă noi, însă pentru ultima fază a procesului de creație, am stat opt săptâmâni împreună, noi în liniștea zonei unde am scris. O perioadă frumoasă.” a adăugat Julia.

Albumul anterior, “Angus & Julia Stone”, produs de Rick Rubin, a ajuns pe locul 1 în Australia și pe locul 54 în Marea Britanie.

Comentarii