Urmărește-ne în Social Media

Guns N' Roses

Publicat

pe

Guns N' Roses a luat naştere în anul 1985 la Los Angeles şi de atunci şi până în prezent chiar dacă a trecut prin nenumărate schimbări de componență a reușit să vândă peste 100 de milioane de copii ale albumelor în întreaga lume. Numele formaţiei provine din unirea a două grupuri foarte importante de la Hollywood, L.A Guns şi Hollywood Rose. În formula Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Steven Adler şi Izzy Stradlin, formaţia a cunoscut succesul la scară internaţională.

Albumul de debut Appetite for Destruction (1987) s-a vândut în 28 milioane de exemplare la nivel mondial şi a urcat pe primul loc în topurile americane. Pe acest material sunt incluse unele dintre cele mai cunoscute piese ale trupei, printre care "Welcome to the Jungle", "Knockin' on Heaven's Door" și "Sweet Child o'Mine".

Succesul înregistrat de albumul de debut a continuat  în 1988 cu lansarea discului G N'R Lies și în 1991 cu apariția dublului album Use Your Illusion I şi Use Your Illusion II, material ce a ocupat locul #2 şi respectiv #1 în Billboard 200 și a fost vândut în peste 35 de milioane de albume în lume.

Albumul de coveruri The Spaghetti Incident? lansat în 1993 a reprezentat ultimul material înregistrat alături de Slash, care a părăsit formaţia în 1996, formând grupul Velvet Revolver.

Motivele invocate de Slash au fost legate de lipsa de respect arătată de Rose publicului şi staff-ului în timpul turneului Use Your Illusion Tour, manipularea legală prin care Rose şi-a forţat colegii de trupă să renunţe la dreptul de proprietate asupra numelui formaţiei în favoarea sa şi plecările lui Steven Adler şi a lui Izzy Stradlin din trupă.

După 10 de ani de pauză şi diferite modificări în line-up, Guns N’ Roses a venit pe piaţă cu albumul Chinese Democracy (2008) ce a debutat pe poziţia a 3 a în Billboard 200, depăşind astfel aşteptările tuturor.

În prezent, formaţia continuă seria concertelor în Europa, va primi o stea pe Rock And Roll Hall Of Fame în ceremonia programată pentru 14 aprilie 2012 şi vehiculează lansarea unui nou material de studio.

Componența actuală:

  • Axl Rose - voce/pian
  • Dizzy Reed - keyboards
  • Robin Finck - chitară
  • Tommy Stinson - bas
  • Chris Pintman - keyboards
  • Richard Fortus - chitară
  • Ron Thal - chitara
  • Frak Ferrer – tobe
  • DJ Ashba – chitară

Discografie:

  • Appetite for Destruction
  • G N'R Lies
  • Use Your Illusion I
  • Use Your Illusion II
  • The Spaghetti Incident?
  • Live Era:87-93
  • Chinese Democracy (TBA)

 

 

 

 

Comentează

Trending