

Ediția din 2025 a Festivalului Internațional George Enescu aduce în fața melomanilor două concerte de referință susținute de celebra Philharmonia Orchestra din Londra, sub conducerea dirijorului...


Valeria Stoica a lansat videoclipul piesei "Hazy", o melodie în limba engleză melancolica şi plină de visare. Cadrele sunt luate dintr-o clădire veche, ce aduce cu...


Cel mai recent trailer al sezonului 2 din The Last of Us scoate în evidență ruptura emoțională dintre Joel și Ellie, chiar înainte ca aceasta să...


Formația nominalizată de trei ori la premiile Grammy și cu multiple discuri de platină, Killswitch Engage – Jesse Leach (voce), Adam Dutkiewicz (chitară), Joel Stroetzel (chitară),...


Lady Gaga a oferit spectacole electrizante în cadrul Saturday Night Live (SNL), în episodul de pe pe 8 martie, unde a fost atât gazdă, cât și...


Daredevil a fost unul dintre cele mai bune seriale cu super eroi Marvel, iar acum a revenit sub forma producţiei Daredevil Born Again. Primele două episoade...


Spiritbox a lansat mult aşteptatul album "Tsunami Sea", iar el vine după o serie de single-uri şi EP-uri ale trupei. Travaliul artistic a fost mai facil...


Săptămâna şi piesa lansată de starurile din "Stranger Things". Am auzit că "Vecna" a scos un cover Sleep Token şi acum Finn Wolfhard, care îl joacă...


Behemoth revine în forță cu "The Shadow Elite", al doilea single extras de pe viitorul album "The Sh*t Ov God", ce va fi lansat pe 9...


Black Label Society revine în forță cu un nou videoclip exploziv pentru single-ul "Lord Humungus", regizat de talentatul Justin H. Reich. O combinație perfectă de brutalitate,...


Garbage ne face o surpriză şi la nici 4 ani de la ultimul album lansează unul nou. Formaţia britanică va lansa al optulea disc pe 30...


Odată cu apropierea lansării în cinematografe a filmului "Queen Of The Ring" pe 7 martie, o producție biografică dedicată legendei wrestlerului feminin Mildred Burke, casa de...


Trupa californiană Papa Roach a lansat videoclipul cinematografic pentru cel mai recent single al său, "Even If It Kills Me", regizat de Jesse Davey și Ed...


Architects se duce puţin spre punk cu cel mai nou single, "Brain Dead", colaborare cu House of Protection. E o surpriză de la trupa lui Sam...


Pe 18 februarie 2025, trupa Machine Head a lansat single-ul "Unbound", care face parte din cel de-al 11-lea album al grupului, "Unatoned", ce urmează să fie...


Dupa ce a fost in Romania la Rockstadt 2024 si in toamna lui 2022, Opeth revine in tara noastra pentru un concert in 2025. Are loc...


Trupa americană Disturbed revine în forță cu noul single "I Will Not Break", primul material lansat prin propria casă de discuri, Mother Culture Records. Piesa reprezintă...


Weekend-ul 15-16 februarie ne-a adus finala concursului muzical SanRemo 2025, unul dintre cele mai longevive de pe planetă. Are o istorie de 75 de ani, ne-a...


Liderul trupei SCORPIONS, Klaus Meine, a oferit noi detalii despre filmul biografic al formației, intitulat "Wind Of Change", într-un interviu acordat publicației Scorpions Brazil. Pelicula este...


Ozzy Osbourne ne-a îngrijorat cu veşti despre sănătatea să zilele trecute, dar acum revine cu veşti mai bune şi anume tocmai a lansat o piesă nouă....