Urmărește-ne în Social Media

TOATE MATERIALELE DESPRE

Portugal The Man

Portugal. The Man sunt americani și vin din Portland, Oregon. Trupa are patru membri: Eric O'Quin, Jason Sechrist, Zach Carothers și John Gourley. Carothers și Gourley s-au cunoscut datorită trupei din care au făcut parte înainte, Anatomy of ghost. Practic, cei doi au pus bazele Portugal. The Man, acesta fiind un proiect paralel pentru John Gourley.

Membrii trupei s-au schimbat adesea. Au fost semnați la mai multe case de discuri, lansând piese prin intermediul propriei lor case de discuri. Waiter: "You vultures!" este primul lor album, ce a apărut în 2006, fiind urmat de "Church Mouth"și turnee în America și Europa.

A urmat "Censored Colors" în 2008, iar un an mai târziu a apărut albumul "The Satanic Satanist", un concert în cadrul faimosului festival Lollapalooza și apoi cel de-al cincilea material discografic,"American Ghetto".

În 2010 au semnat cu Atlantic Records, casa de discuri la care sunt și în prezent. "In the Mountain in the Cloud", albumul cu numărul șase a fost însoțit și de un scurt metraj, "Sleep Forever", filmat în casa părintească a lui John Gourley din Alaska.

Călătoria muzicală a trupei a continuat cu o piesă influențată de Pink Floyd, denumită "The Dark Side of the Moon", parte de pe albumul "Evil Friends", lansat în 2013. Piesele de pe acest album au fost remixate de mai mulți artiști, iar piesa "Evil Friends" s-a auzit într-o reclamă Taco Bell din Statele Unite ale Americii.

În 2016, a fost lansat hitul "Feel It Still", ce a adus trupei în 2018 premiul Grammy pentru Best Pop Duo/Group Performance.

Concerte Portugal The Man în România


Portugal The Man nu a susținut încă niciun concert în România.

Vezi toată descrierea artistului