Urmărește-ne în Social Media

TOATE MATERIALELE DESPRE

Darude

Darude (Ville Virtanen) reprezintă pentru mulţi începuturile muzicii electronice, sau dacă nu, măcar unul dintre cei mai vechi producători de muzică electronică. El a început să producă muzică electronică undeva în anul 1996, în anul 1999 scoţând pe piaţă piesa “Sandstorm” şi în 2000 albumul său de debut “Before the storm”, stilul său fiind caracterizat ca unul progressive / uplifting.

“Sandstorm” a cunoscut un succes enorm repurtat peste tot în lume, în Finlanda şi UK ajungând imediat în top 3 al celor mai bune piese ale momentului. În Finlanda, “Sandstorm” a ajuns chiar pe locul 1, rămânând pe această poziţie 17 săptămâni la rând. După ce a ajuns în UK pe locul 3 în topul celor mai bune piese, “Sandstorm” a vândut peste 2 milioane de unitati, fiind cel mai bine vândut single de 12-inch al anului 2000. Albumul de debut al artistului finlandez, Before the Storm, a fost vândut în peste 800.000 de copii, ajungând pe primele poziţii în toate topurile din Finlanda şi aducându-i lui Darude trei premii “Finnish Grammy”. Al doilea single semnat Darude, Feel the Beat, a urmat success-ul repurtat de piesa “Sandstorm”, ajungând pe locul 1 în Finlanda pentru 2 săptămâni consecutive, şi locul 5 în UK. Piesa “Sandstorm” încă face furori printre fani la evenimente precum Tommorowland, Ultra Music Festival, Weekend Festival, Future Music Festival şi multe multe altele. “Sandstorm” se încadreaza perfect în tipologia “clasicelor” sau mai bine zis a “evergreen”-urilor dance care au o legatura strânsa cu muzica electronică.

Vezi toată descrierea artistului