Urmărește-ne în Social Media

folk

Zoia Alecu - "După 40 de ani"

Poster eveniment Zoia Alecu - \"După 40 de ani\"

Pe 19 noiembrie, la Cinema Patria, de la ora 19:30, Zoia Alecu va susţine un spectacol aniversar - "După 40 de ani". Inspirat de frumoasa poveste a lui Alexandre Dumas "După 20 de ani", Zoia a ales ca acest moment important din cariera să fie o poveste muzicală despre prietenie, curaj, onoare şi devotament. Ca atare, pe 19 noiembrie îi va avea ca "fraţi de arme" în lupta "Toţi pentru unul şi unul pentru toţi pentru muzica folk" pe Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Adrian Sărmăşan.

Prețuri bilete la spectacolul aniversar Zoia Alecu - "După 40 de ani":

  • 70 lei

Rolul lui Athos, care era cel mai înţelept dintre muschetari, va fi interpretat de Nicu AlifantisMircea Vintilă, care este iubitor, plin de viaţă şi pus mereu pe şotii , nu putea fi decât Porthos. Adrian Sărmăşan va fi Aramis, cel chipeş şi misterios, iar Doru Stănculescu va fi D'Artagnan. Este extrem de inteligent, bun spadasin şi are şi o fiică, pe Valentine. Iar în povestea noastră, "După 40 de ani", Zoia va fi Valentine, femeia-muschetar care şi-a dovedit curajul, îndeplinindu-şi misiunea de artist.

Timp de 18 ani, i-au mai fost alături, ca fraţi de arme într-ale muzicii: Crina Mardare, Mişu Cernea, Andrei şi Cristi Komaroni şi Lisarius. Bineînţeles că nici aceşti bravi luptători nu aveau cum să lipsească de la apelul: "Toţi pentru unul şi unul pentru toţi".

Adrian Sărmăsan feat. Zoia Alecu - "Dă-mi ochii tăi"

Comentarii

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 12 noiembrie 2013. Ref #61277

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.