Urmărește-ne în Social Media

electronica, pop, rap

UNTOLD Festival 2016

Afiș Untold Festival 2016

UNTOLD Festival 2016 se va desfășura în perioada 4 - 7 august la Cluj-Napoca. După o primă ediție de succes, UNTOLD intenționează să aducă artiștii doriți de public, potrivit unui top realizat de fani în perioada de pre-înregistrare. Cele 4 zile de festival vor aduce 5 headlineri EDM, 5 dintre cei mai doriți artiști de către publicul din România și în special, de către publicul UNTOLD.

Faithless, Parov Stelar, Scooter, Chase&Status Dj, Sasha, Clean Bandit, James Arthur, RudimentalDj, Lost Frequencies, Dub Fx, Kwabs, Netsky Dj, PendulumDj, Dannic, Dubfire, Sharam, Nahko, Route 94, Jamie Jones, The Asteroids Galaxy Tour, Ella Eyre, Y akoto, Jeru The Damaja si Mazde sunt doar câțiva dintre artiștii care vor crea o atmosferă unică și vor face în această vară fanii să vibreze la UNTOLD FESTIVAL. Alături de aceștia, cea mai așteptată experiență muzicală a anului din România are până acum confirmați 4 regi electro-dance: Armin van Buuren, Hardwell, Tiesto, Martin Garrix și Dimitri Vegas & Like Mike.

La scenele celui mai bun festival din Europa, publicul va avea parte de o experiență completă și o aventură prin diferite genuri muzicale: electronic, live acts, dance&trance, house-techno, drum&bass. Fie că sunt câștigători de premii Grammy sau discuri de platină și aur, cu toții au ales să completeze lista artiștilor de anul acesta.

Abonamente UNTOLD Festival 2016

  • Abonament: 300 lei + taxe = 324 lei
    Sunt puse în vânzare 5.000 de abonamente din categoria PreSale. Odată cu epuizarea lor, se va trece la un alt prag de preț.
  • Abonament VIP: 500 lei + taxe = 540 lei (număr limitat)

Ulterior vor fi disponibile și bilete de o zi, însă numărul acestora va fi limitat.

Line-up UNTOLD Festival 2016

[tab: TIESTO]

TIESTO a fost desemnat de-a lungul carierei sale Cel mai bun DJ din toate timpurile de Mixmag, Nr. 1 DJ de către Rolling Stone sau primul The Legend desemnat de către DJ Magazine, în urma voturilor fanilor invitați să-și aleagă DJ-ul preferat al ultimilor 20 de ani. El a evoluat o dată cu scena care l-a consacrat, pornind inițial de la trance, popularitatea lui continuă să crească de la an la an și pe piața mainstream, pop, EDM, progressive trance.

În prezent, TIESTO este prezent la toate marile festivaluri de muzică și are colaborări cu Kanye West, Coldplay, Katy Perry, Martin Garrix, John Legend și mulți alții. The best night in the world e promisiunea pe care le-o face fanilor care participă la showurile lui, încă de la începutul carierei sale și până astăzi, după 22 de ani. TIESTO a mai mixat în România, pe 18 iunie 2011 la Arenele Romane.

[tab:Martin Garrix]

Martin Garrix, “tânărul savant” al muzicii electronice, pe numele lui real, Martjin Garritsen, a fost votat în 2015 de fanii din întreaga lume pe locul al III-lea în clasamentul DJ MAG TOP 100. La doar 19 ani, pasiunea pentru muzica i-a adus lui Martin Garrix o fabuloasă avere și numeroase premii internaționale. Cele mai importante distincții de până acum sunt din 2013 de la Dance Music Awards, unde a fost ales DJ–ul anului și în 2015 la MTV Europe Music Awards unde a luat premiul pentru cea mai bună muzică electronică.

[tab:Hardwell]

HARDWELL pe numele său real Robbert van de Corput, este mereu printre  headlineri la cele mai mari festivaluri din lume. HARDWELL a fost desemnat în anii 2013 și 2014, de revista DJ Magazine locul 1 în lume, iar la cei 28 de ani a colaborat cu Tiesto și rapperul Jason Derulo.

Recent, DJ-ul olandez a anunțat pe pagina lui oficială că a încheiat un proiect muzical alături de AFROJACK.  Când  doi dintre cei mai buni DJ ai lumii își unesc imaginația nu poate să iasă decât un hit. Piesa "Hollywood" va fi lansată în curând, iar la vară o veți putea auzi live pe scena UNTOLD.

[tab:Armin van Buuren]

Cu o carieră începută în 1995, Armin van Buuren este printre puținii DJ care au primit o nominalizare la Grammy, în această listă scurtă fiind incluși alături de el Tiesto, Paul van Dyk și BT (Brian Wayne Transeau). Piesa care i-a adus nominalizarea este „This Is What It Feels Like„, melodia intrând în cursa pentru Grammy în 2014. DJ-ul în vârstă de 39 de ani este, de asemenea, primul artist de muzică trance care s-a clasat pe prima poziție în topul albumelor din Olanda, discul care i-a adus această performanță fiind „Imagine„.

[tab:Dimitri Vegas & Like Mike]

Dimitri Vegas & Like Mike, duo-ul care domină în prezent industria muzicii electronice, au deschis prima ediție a festivalului Untold 2015 cu un show incredibil. Experința de 5 stele avută în Cluj și căldura cu care au fost întâmpinați de fani, i-a determinat pe cei doi DJ să-și prelungească șederea în România cu 2 zile și să își dorească să revină pe scena UNTOLD, rezervându-și încă de anul trecut calendarul pentru UNTOLD 2016.

[tab:END]

Line-up pe zile UNTOLD 2016

DAY 1

4 AUGUST

DAY 2

5 AUGUST

DAY 3

6 AUGUST

DAY 4

7 AUGUST

DIMITRI VEGAS & LIKE MIKE


HARDWELL


ARMIN VAN BUUREN


AFROJACK


TIESTO


TUJAMO


W&W


MARTIN GARRIX


FAITHLESS


SCOOTER


KWABS


PAROV STELAR


ROUTE 94


JAMIE JAMES


SATOSHI TOMIIE


DUBFIRE


MARTINEZ BROTHERS


SETH TROXLER


SASHA


JOHN DIGWEED


BORGORE


CHASE & STATUS DJ SET


FOREIGN BEGGARS


SHARAM


RUDIMENTAL DJ SET


DOPE DOD


PENDULUM DJ SET & VERSE


NETSKY DJ SET

Artiști români la UNTOLD 2016:

  • Ca și în 2015, UNTOLD va promova și artiștii din România. În Piața Unirii din Cluj-Napoca va fi amenajată o scenă cu acces gratuit, unde vor concerta timp de patru zile artiști români precum: Inna, Antonia, Carla's Dreams, Vanotek & Yanka, Smiley & Band, Feli & Band, CTC, Grasu XXL,Radio Killer, Cabron, Silviu Pasca & Band, Nicoleta Nucă, Raku, Cristu, Danaga și Rodion.

Cazare UNTOLD Festival 2016

  • Camping în Livada Palocsay
    • Cort Propriu - 90 lei/1 persoană
    • Regular Tent - 350 lei/2 persoane (cortul rămâne cadou)
    • Tipi Tent - 440 lei/1 persoană
    • Tipi Tents - 800 lei/2 persoane
    • Tipi Tents - 1600 lei/4 persoane
    • Untold Summer Lodge - 2200 lei/2 persoane
    • Untold Hut - 2500 lei/ 2/4 persoane
  • Cazare în campusurile studențești din Cluj-Napoca
    • Basic Room - 350 lei/4 zile de festival (baie comună)
    • Confort Room - 425 lei/4 zile de festival (baie proprie)
  • Camere în hotelurile de 2, 3, 4 și 5 stele din Cluj Napoca. Mai multe informații despre posibilitățile de cazare oferite de organizatorii UNTOLD dar și de partenerii festivalului se pot găsi accesând linkul https://untold.com/ro/accommodation.

Căi de acces închise temporar:

Pentru buna desfășurare a festivalului, s-a decis închiderea temporară a circulației pe următoarele străzi:

  • Aleea Stadion - din 30 iulie 2016, ora 01:00 până în 9 august 2016, ora 22:00;
  • str. George Coșbuc, de la str. Splaiul Independenței până la intersecția cu str. Cardinal Iuliu Hossu - din 2 august 2016 ora 01:00 până în data de 8 august 2016 ora 23:00;
  • str. Splaiul Independenței - de la podul Garibaldi până la intersecția cu pod Napoca - din data de 2 august 2016, ora 01:00, până în data de 8 august 2016, ora 23:30;
  • str. Splaiul Independenței, de la podul Garibaldi până la intersecția cu str. George Coșbuc, cu excepția CTP - în data de 9 august între orele 00:00-23:00;

Zone cu acces restricționat:

Se estimează o prezență la festival de peste 60.000 de persoane pe zi, prin urmare, pentru siguranța participanților și buna desfășurare a evenimentelor, este necesară restricționarea accesului public în zona Sălii Polivalente, a stadionului Cluj Arena, cât și în anumite părți ale Parcului Central “Simion Bărnuțiu”.

Extremitățile zonei cu acces restricționat sunt:

  • străzile Uzinei Electrice, Aleea Stadion, George Coșbuc, Cardinal Iuliu Hossu, Splaiul Independenței, clădirea Universității de Artă și Design și Clădirea Casino, din 2 august 2016 oră 23:00, până în data de 8 august 2016, ora 15:00. (În același interval de timp, 4-7 august 2016, se desfășoară în Piața Unirii evenimentul Napoca Music Event, in parteneriat cu festivalul UNTOLD. Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe latura de vest a Pieței Unirii, din data de 2 august, ora 1:00 până la data de 9 august, ora 23:00.)

Transportul public:

Modificări de programe și trasee, ca urmare a restricționării circulației rutiere în zona Parcului Central, pe perioada festivalului UNTOLD, în intervalul 02.08.2016 (ora 00:00) – 09.08.2016 (ora 4:30):

  • Circulația tramvaielor pe liniile 101 și 102 se suspendă. Tramvaiele vor fi înlocuite în acest interval cu autobuze, care vor circula pe linia 101A (traseu deviat în ambele sensuri din Spl. Independenței,prin P-ța 14 Iulie – str. O. Goga – Spl Independenței- G. Baritiu -Str. Horea). Se suspendă stația Cluj Arena.
  • Linia 30 de autobuze va circula deviat, după cum urmează:
    • Dus: Din P-ța 14 Iulie, pe str. O. Goga – Spl. Independenței – G. Barițiu – P-ța M. Viteazul – Str. Cuza Vodă – B-dul 21 Decembrie 1989.
    • Întors: Din B-dul 21 Dec. 1989, pe Str. Reg. Ferdinand – G. Barițiu – Spl. Independenței – Str. O.Goga – P-ța 14 Iulie.
  • Linia metropolitană M26 va fi deviată din Spl. Independenței pe str. Garibaldi în P-ța 14 Iulie care va deveni capăt de linie.
  • Liniile urbane din vecinătatea Parcului Central vor fi suplimentate în perioada 04.08–07.08.2016.

Transport de noapte:

  • Pe timpul nopții, în perioada 04.08–07.08.2016 (între orele 23:00–5:00) CTP va asigura transport de noapte în regim de curse speciale, pe următoarele trasee:
    • linia 6 de troleibuze: str. A. Vlaicu – str. Bucium;
    • linia 25 de troleibuze: str. Unirii – str. Bucium;
    • linia 30 de autobuze: B-dul 1 Decembrie 1918 – str. A. Vlaicu;
    • linia 46 de autobuze: Cart. Zorilor – P-ța M. Viteazul;
    • linia M26 de autobuze: Florești Cetate – P-ța 14 Iulie.
  • În intervalul 23:00 – 04:00 frecvența pe liniile 6, 30, 46 va fi de aprox. 30 minute, iar pe linia 25 de 15 min. Între orele 04:00 – 05:00 frecvența va fi de 8-10 minute. Linia M26 de autobuze Florești Cetate – P-ța 14 Iulie va circula din oră în oră. În funcție de gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun, va fi suplimentat numărul autovehiculelor.
  • În jurul orei 04:00 când se estimează terminarea spectacolelor, mijloacele de transport de pe liniile 6 și 25 vor aștepta îmbarcarea călătorilor în stațiile Memorandumului, Spitalul de copii și Agronomia pe ambele direcții de mers (Mărăști și Mănăștur), iar pentru linia M26 în stația Sala Sporturilor.

Bilete pentru transport în comun:

  • Pe perioada Festivalului UNTOLD, tonetele de vânzare bilete și abonamente de pe strada Memorandumului și Moților (Spitalul de copii și Agronomia) vor funcționa non stop.
  • Titlurile de călătorie disponibile pentru transportul de noapte între orele 23,00 – 05,00 sunt:
  • Biletul de noapte, 1 călătorie, preț 3 lei, se achiziționează de la :
    • conducătorul auto,
    • personalul de control din stații,
    • tonetele de vânzare bilete
    • de la TVM-uri ( Apăsați pe ecran butonul virtual “ Alege bilete”. Din ecranul următor selectați butonul „Zona2 / Noapte”. Incrementați de la butonul “+” numărul de bilete dorit. ).
  • Abonament pe toate liniile 1 zi, preț 12 lei, se achiziționează de la tonete.
  • Card nenominal*, pe toate liniile, 1 zi, preț 13 lei, se achiziționează de la tonete. * Cardul nenominal costă 3 lei și se plătește suplimentar față de prețul titlului de călătorie
  • Abonament pe toate liniile, 3 zile, preț 20 lei, se achiziționează de la tonete.
  • Abonament pe toate liniile, 1 săptămână, preț 41 lei, se achiziționează de la tonete.

Parcări la UNTOLD 2016:

Cei care intenționează să vină cu mașina personală la festival au posibilitatea de a utiliza una dintre cele 3 alternative pentru parcare, gratuit sau cu plată, situate în proximitatea evenimentului.

Varianta gratuită:

  • Parcarea de la SUN - 1000 locuri; amplasat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 142 (lângă intrarea în parcarea CORA). Cea mai apropiată stație de autobuz este Stația Fântânele, iar pe cei ce doresc să parcurgă distanța până la festival pe jos, îi așteaptă o plimbare de 15 minute.

Două spații de parcare cu plată în centrul orașului:

  • Parcarea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca - 382 de locuri de parcare. Adresa acestuia este strada Moților, nr. 3-5, la o distanță de aproximativ 5 minute de intrarea în festival. Pentru intervalul orar 19:00-07:00 a zilei următoare, prețul total este 1 leu pentru 1 mașină în Parking-ul Primăriei.
  • Parcarea Multiplex Leul - 400 de locuri. Acesta este amplasat pe strada Ploiești, nr. 6-8, la 10 minute pe jos de locația festivalului. Prețurile pentru un loc de parcare sunt: 3 lei/oră, 15 lei/zi, 50 lei/4 zile.

Măsuri de siguranță la UNTOLD 2016:

Peste 600 de politiști din toate structurile Inspectoratului General al Poliției Române, 400 de jandarmi, dar și 125 de polițiști locali vor asigura liniștea și siguranța în acest an la Festivalul UNTOLD. În plus vor exista și 500 de agenți de securitate privați care vor activa in perimetrul evenimentului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj va avea două spitale de campanie, unul amplasat în zona stadionului Cluj Arena și unul de rezervă. De asemenea toate camerele de gardă ale tuturor spitalelor din Cluj Napoca, dar și din județ vor fi deschise pentru sprijin medical, în caz de nevoie.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului  2015.

Prima ediție UNTOLD Festival a avut loc în perioada 30 iulie - 2 august 2015. Pe scenele festivalului de la Cluj au urcat peste 150 artiști internaționali și naționali,  dintre care amintim: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman și Gramatik.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 08 august 2016. Ref #84182

Disclaimer:
Redacția InfoMusic.ro face propria selecție de concerte și alte evenimente pentru a le include în această agendă. Dacă achiziționați bilete folosind linkurile externe din caseta evenimentului, InfoMusic ar putea câștiga un comision de afiliat, fără ca acesta să influențeze prețul plătit pe platforma recomandată. Linkurile de afiliere nu influențează conținutul editorial. Recenzăm în mod independent evenimentele la care participăm prin reprezentanți, accesul lor putând fi realizat pe baza unor acreditări de presă acordate de organizatori.

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează și indică linkuri de achiziție externe. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.