Urmărește-ne în Social Media

rock

Timpuri Noi

Poster eveniment Timpuri Noi

Pe 10 octombrie 2020, în Kruhnen Musik Halle, Timpuri Noi va prezenta noul material discografic – "Moldova Mon Amour". Așteptat cu nerăbdare de fani, albumul este puternic rock, poartă stilul inconfundabil al lui Dan Iliescu, care dincolo de rolurile de compoziție își asumă și pe cel de producător. O parte dintre cântecele acestui nou album au văzut scenele de festival și cluburi din ultimul an și au ajuns să fie iubite de public în aceeași măsură precum sunt hiturile clasice ale trupei.

Bilete concert Timpuri Noi la Brașov

  • Acces General - 42,14 lei

Reguli de acces:

  • Pentru a evita aglomerația și pentru a vă ocupa locul preferat la masă, sunteți rugați să veniți din timp. Kruhnen Musik Halle deschide la ora 17:00. De asemenea, le este recomandat persoanelor care pot avea probleme din cauza luminilor și jocurilor de lumini puternice să nu participe la eveniment.
  • Kruhnen Musik Hall nu are garderobă de aceea este indicat să va limitați bagajul cu care veniți la eveniment la lucruri personale ce pot fi lăsate la masă, pe spătarul scaunului.
  • Este interzisă consumarea băuturilor în picioare, la bar sau în alte zone altele decât pe scaun la masă. Dansul este interzis și, de asemenea, spectatorii nu au voie să vină în fața scenei sau să ocupe culoarele sau spațiile dintre mese.
  • În momentul în care vă ridicați de la masă și în zonele de confluență (toaletă, bar, terasă) este obligatoriu să purtați mască. Puteți, la nevoie, să cumpărați măști de la bar. Respectați circuitele marcate pe podea către și dinspre toaletă, bar, intrare, ieșire și distanța de minim 1,5 metri între voi și celelalte persoane aflate pe circuit.
  • În cazul nerespectării regulilor și normelor legale, personalul va solicita părăsirea locației persoanelor în cauză, iar contravaloarea biletelor nu se va rambursa.
  • La intrarea în locație, personalul va efectua un triaj observațional și va măsura temperatura cu termometru de distanță. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată) sau cu temperatura corporală mai mare decât 37,3 grade Celsius.
  • Accesul în locație va fi permis numai după completarea cel puțin a prenumelui și numărului de telefon în registrul de evidență a clienților aflat la intrare. Datele colectate vor respecta condițiile GDPR și nu vor fi utilizate pentru nicio campanie de marketing sau de altă natură, ci doar puse la dispoziția autorităților, în eventualitatea unei anchete epidemiologice.
  • Prin achiziționarea biletului vă asigurați locul la masă și nu întreaga masă astfel că dacă rămân locurile libere la masă, acestea pot fi ocupate de alte persoane. Ocuparea locurilor la masă se face în ordinea sosirii.
  • Numărul maxim de persoane la o masă este de 4 sau 6 funcție de aranjamentul efectuat în prealabil de către locație. Nu este permisă modificarea configurației meselor și scaunelor deoarece acestea respectă normele de distanțare fizică impuse de lege și sunteți rugați și voi să respectați distanțarea fizică și normele de igienă.
  • În tot arealul locației inclusiv pe mese veți găsi la îndemână dispensere cu dezinfectant pentru mâini. Sunteți rugați să le folosiți cât se poate de des.
  • Acest regulament se aplică în întreaga locație, atât în exterior cât și în interior. Accesul vostru în locație înseamnă că vă asumați respectarea regulamentului și normelor legale în vigoare privitoare la prevenirea răspândirii SARS-CoV-2. Kruhnen Musik Halle ia toate măsurile de igienă, dezinfectare, distanțare socială si prevenire a răspândirii virusului atât în ceea ce privește angajații și locația, cât și clienții, însă responsabilitatea este comună. Sunteți rugați să conștientizați că în realitate riscul de infectare există oricâte măsuri sunt respectate.

Timpuri Noi este unul dintre simbolurile rock-ului românesc al ultimelor decenii și, în formula actuală, este vocea rockului cu mesaj puternic, elaborat, inteligent și acid. De la înființarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent în Timpuri Noi în calitate de compozitor și chitarist. Începând cu anul 2011, Dan Iliescu și-a asumat și rolul de solist, continuând misiunea muzicală asumată în urmă cu câteva decenii. Pentru cei care nu știu încă, Dan Iliescu este compozitorul tuturor hit-urilor pe care publicul le știe atât de bine: "Stere","Adeline", "Luca", "Helga", "Bordelul Mov", "Catran", "Nato", "Tata", iar lista poate continua, cu doar câteva excepții, cu toate albumele scoase de-a lungul timpului de către Timpuri Noi.

Trupa a revoluționat rock-ul în România și au adăugat noi elemente în show-urile sale, fiind prima formație din țară care apare unplugged într-un spectacol la Teatrul Ion Creangă din București. Formația a fost prezentă la toate edițiile festivalului Rock București, având onoarea să deschidă recitalurile unor nume importante cum ar fi: Ian Gillan și Uriah Heep, Asia și Scorpions, Saxon, Paradise Lost și Jethro Tull, Iron Maiden și Kreator.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 01 octombrie 2020. Ref #135730

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.