Urmărește-ne în Social Media

pop

The Motans + 3 Sud Est

Poster eveniment The Motans + 3 Sud Est

Pe 20 decembrie, la Berăria H, te așteaptă un dublu concert. The Motans și 3 Sud Est vor urca, pe rând, pe scenă și vor încânta publicul cu piesele lor atât de îndrăgite.

Bilete concert The Motans + 3 Sud Est la Berăria H

  • Categoria A (earlybird - în fața scenei cu loc la masă) - 140,83 lei
  • Categoria B (earlybird - acces general cu loc la masă) - 92,08 lei
  • Categoria C (earlybird - părțile laterale cu loc la masă) - 54,17 lei

Acces: 19:45 // Show: 23:00

The Motans este Denis, un tânăr din Republica Moldova care a decis să își urmeze pasiunea de a compune muzică sub un pseudonim. Prima piesă lansată a fost "Versus". Colaborarea cu Delia pentru piesa "Weekend", dar și una dintre cele mai îndrăgite piese ale verii "August", au propulsat The Motans printre numele cele mai apreciate ale industriei muzicale din România.

RECOMANDARE: Urmărește interviul cu Denis Roabeș (The Motans): "Inspirația e o chestie care de multe ori nu vine așa din senin când vrei tu"

The Motans a lansat pe 7 martie 2018 albumul de debut "My Gorgeous Drama Queens". Printre piesele incluse pe disc se numără "August", "Nota de plată", "Versus", "Drama Queen", "Friend Zone", "1000RPM", dar și "Weekend", piesă lansată împreună cu Delia, care a depășit 27 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Cele mai recente single-uri lansate de el, "Înainte să ne fi născut", "Rămâi" feat. Delia și "Poem" feat. Irina Rimes, "Valuri Mari""Bine Indispus" au înregistrat un succes notabil, atât în mediul digital, cât și pe radio, unde au ocupat poziții fruntașe.

3 Sud Est s-a înființat în anul 1997, iar la scurt timp a lansat single-ul "Ai plecat", un hit care a cucerit rapid topurile muzicale. Cei trei artiști au fost numiți "Regii muzicii dance", iar piesele lor au avut un rol important în evoluția muzicii românești. A urmat apoi o lunga istorie muzicală, cu peste 10 albume și zeci de piese lansate.

În 2016, 3 Sud Est a lansat "Adio", iar la finalul anului, în pragul aniversarii a 20 de ani, după un an plin de concerte, 3 Sud Est și-a surprins fanii și a lansat poezia muzicală "Cine ești?", hit care a adunat numeroase reacții pozitive în mediul online și s-a clasat în topul chart-urilor muzicale. În 2017, cei trei artiști au lansat "Am dat tot", apoi au încheiat anul și turneul aniversar cu hitul "Stele", prima piesa de pe albumul "Epic".

În primăvară anului 2018, după ce a susținut un show "Epic" în orașe precum Craiova, Cluj și Timișoara, 3 Sud Est a continuat seria de concerte peste ocean. Laurențiu Duță, Viorel Șipoș și Mihai Budeanu au fost invitați să împărtășească emoția celui mai recent material discografic în Las Vegas, Los Angeles, Sacramento, Montreal, Toronto și Windsor.

Printre lansările din anul 2019 amintim "Focul", "Prietenia" și "Epic".

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 10 decembrie 2019. Ref #129747

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.