Urmărește-ne în Social Media

rap, world music

Subcarpaţi & Orchestra

Subcarpati în deschiderea concertului The Cat Empire la Arenele Romane pe 31 iulie 2014Subcarpati în deschiderea concertului The Cat Empire la Arenele Romane pe 31 iulie 2014 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Concertul Subcarpați & Orchestra programat în sala Mare a Teatrului Național Timișoara <Mihai Eminescu>, pe 22 aprilie 2015, începând cu ora 21.00, se va desfășura cu casa închisă, biletele fiind epuizate după doar 3 zile de la punerea acestora în vânzare.

Evenimentul are loc în cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești 2015.

Acesta este al doilea concert Subcarpați & Orchestra, primul având loc tot la Timișoara, la Plai Festival, în 2014. Direcția muzicală a fost și este asigurată de către Alin Stoianovici.

Subcarpați @Timișoara: Bean MC, Vali Umbră, Mădălina Pavăl, Kani, Cristi Anca, Power pe Vinil, VJ Andri și AFO.

Orchestră: Alin Stoianovici, Petre Ionuţescu, Gabriel Almași, Uţu Pascu, Tavi Scurtu, Mircea Ardeleanu Jr., Cristian Dragalina, Ada Luca, Sabina Popa, Carmen Paulescu, Adrian Avram, Laura Roman, Kinga Sőtér, Simona Dehelean, Francesca Moldovan, Claudia Fotin, Cătălina Căpățînă, Traian Mișcu.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 21 aprilie 2015. Ref #78078

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.