Urmărește-ne în Social Media

clasica

Stradivarius pentru Roşia Montană

Afiş Stradivarius pentru Roşia Montană Concert 2016

Duo Stoica vă invită la un eveniment special, unicat, ce onorează Ziua Internațională a Siturilor și Monumentelor UNESCO și includerea Roșiei Montane pe lista României pentru patrimoniul universal. Vă așteptăm pe 18 aprilie, începând cu ora 20:00, la concertul de muzică clasică organizat la Ateneul Român.

Fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi donate programului de restaurare Adoptă o Casă la Roșia Montană.

Răzvan Stoica este unul dintre cei mai importanți tineri muzicieni europeni ai momentului. Tehnica excepțională și pasiunea interpretării au atras admirația publicului și a criticilor din întreaga lume. Din 2009, Răzvan cântă la o vioară Antonius Stradivarius datată din anul 1729, pe care a câștigat-o prin competiția de prestigiu “Strad prize” de la Salzburg. Răzvan a fost invitat să concerteze pe marile scene ale lumii dintre care amintim: “Royal Concertgebouw” din Amsterdam, “Theatre des Champs Elysees” din Paris sau “Teatro Carlo Felice” din Genova.

Andreea Stoica este o pianistă înzestrată cu o deosebită sensibilitate artistică ce a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică București, precum și a Royal Conservatory Amsterdam (Olanda). În stagiunea 2015 – 2016, Andreea este artist invitat în cadrul orchestrei Kameratta Stradivarius.

Bilete Concert Stradivarius pentru Roşia Montană la Ateneul Român

  • 50 de lei

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 28 martie 2016. Ref #88552

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.