Urmărește-ne în Social Media

Spotlight Festival 2022

Poster eveniment Spotlight Festival 2022

Spotlight, unul dintre cele mai așteptate festivaluri de artă vizuală în aer liber din București, revine între 14 şi 16 octombrie cu o ediţie 100 % românească. Astfel, timp de trei zile, începând cu ora 19.00, Spotlight animă Calea Victoriei, între Ateneul Român şi Cercul Militar Naţional, cu instalaţii artistice spectaculoase, proiecţii de video mapping, holograme, expoziţii şi instalaţii interactive. Arcul de Triumf se alătură programului Spotlight 2022 cu un eveniment aniversar ce marchează împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea monumentului printr-un spectacol de video-mapping.

Accesul este gratuit

Program Spotlight 2022

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 19.00 și se încheie la ora 23.00.

  • Spotlight 2022 pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei, programul Spotlight începe la ora 19.00 şi invită bucureştenii să descopere locuri emblematice din Bucureşti transformate de proiecţii video-mapping, precum Cercul Militar Naţional și Teatrul Odeon.

Statuia lui Mihai Eminescu din parcul Ateneului Român şi statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei prind viaţă printr-un spectacol de lumini şi sunet în ambele seri de festival. Spectacolele sunt create de MONUMENT for în cadrul programului Statui Vii ce îşi propune să valorizeze monumente emblematice ale oraşului printr-o serie de reactivări artistice.

Traseul festivalului de pe Calea Victoriei, de la Ateneul Român până la Cercul Militar Naţional, este activat de holograme, instalaţii şi expoziţii interactive. Un eveniment nelipsit de la ediţiile anterioare Spotlight, instalaţia Discoballs revine şi în acest an în faţa magazinului Muzica unde Radio Europa FM, partenerul media al Spotlight 2022, va mixa muzică în toate cele trei zile de festival.

  • Spotlight 2022 la Arcul de Triumf

În ultima seară a festivalului, Arcul de Triumf se alătură ediției Spotlight din acest an și marchează împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea monumentului cu un moment special creat de MONUMENT for, în calitate de partener instituțional. Evenimentul dedicat Centenarului Arcului de Triumf va transforma exteriorul monumentului într-un spectacol de video-mapping completat, la interior, de o expoziție tematică legată de istoria vremii și un performance menit să creeze un itinerar istoric emoționant.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 04 octombrie 2022. Ref #150587

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.