Urmărește-ne în Social Media

world music

Sărbătoarea cântecului românesc

Poster eveniment Sărbătoarea cântecului românesc

Primăria Sectorului 3 organizează sâmbătă, 21 septembrie, în Parcul Titan, spectacolul "Sărbătoarea cântecului românesc", prilejuit de celebrarea a două evenimente reper în viaţa locuitorilor capitalei.

Pe 20 septembrie Bucureştiul sărbătoreşte 554 de ani de la atestare, iar pe 25 septembrie se împlinesc 100 de ani de când una dintre cele mai  preţ seminţe ale românimii a rodit în pământul său. Căci aici s-a născut, a trăit şi a murit sublima "pasăre măiastră" a culturii româneşti, Maria Tănase. Simbol neegalat al cântecului popular şi personificare a sufletului românesc, Maria Tănase este, totodată, o emblemă a Bucureştiului, pe care ea însăşi l-a sărbătorit la împlinirea a 500 de ani, dedicându-i cântece şi susţinând spectacole. A venit rândul bucureştenilor să cinstească memoria Mariei Tănase, al cărei talent răzbate cu aceeaşi intensitate vremurile.

Locuitorii Sectorului 3, prezenţi sâmbătă la evenimentul din Parcul Titan, vor simţi parfumul de epocă al "Micului Paris" şi se vor delecta cu recitalurile oferite de formaţia academică de cameră Brass Quintet Bucureşti și mezzosoprana Claudia Măru Hanghiuc, Muzica Reprezentativă a Armatei Române, Cornelia Tihon şi Taraful Daniel Badoi şi de trupa Hara, artişti care, pe lângă repertoriul propriu, vor interpreta, în abordări inedite,  piese reprezentative din repertoriul Mariei Tănase şi din perioada interbelică.

Seara dedicată cântecului românesc se va încheia cu un recital sub semnul prieteniei, susţinut de  Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Jozsef Ioji Kappl şi invitaţii lor. Un nou motiv de sărbătoare pentru public: legendele folk-rockului românesc vor cânta împreună, din nou, pe aceeaşi scenă. Parcul Titan va deveni sâmbătă seară liantul dintre frumuseţea trecutului şi mirajul prezentului, spectacolul fiind întregit de efecte tehnice şi scenotehnice moderne, jocuri de lumini şi artificii.

Comentarii

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 17 septembrie 2013. Ref #60176

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.