Urmărește-ne în Social Media

pop

Smiley: "@Smiley_Omul"

Poster eveniment Smiley: \"@Smiley_Omul\"

Smiley pornește în cel mai mare turneu național susținut de un artist român, "@Smiley_Omul", și va ajunge la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța pe 5 noiembrie 2019. În deschidere va cânta Jean Gavril.

Bilete concert Smiley: "@Smiley_Omul" la Constanța - SOLD OUT

"Într-o lume în care suntem încurajați să devenim roboți, să fii om devine din ce în ce mai greu. E greu să admiți că ești așa cum ești, că ai limitări, că zilele nu-ți sunt mereu la fel, că tu ca om ești supus schimbării și evoluției, de fapt. Turneul ăsta este despre și pentru oameni, cu emoțiile, cu bucuriile, cu stările de tot felul, pentru că noi, în esență, așa suntem", a spus Smiley.

Date turneu național Smiley 2019:

  • 29 octombrie - Pitești, Sala Sporturilor,
  • 30 octombrie - Buzău, Sala Sporturilor,
  • 5 noiembrie - Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 7 noiembrie - Galați, Sala Sporturilor,
  • 10 noiembrie - Ploiești, Casa de Cultură a Sindicatelor,
  • 12 noiembrie - Brașov, Sala Sporturilor,
  • 13 noiembrie - Târgu Mureș, Sala Polivalentă,
  • 18 noiembrie - Cluj, Sala Polivalentă,
  • 19 noiembrie - Timișoara, Sala Sporturilor,
  • 20 noiembrie - Arad, Sala Sporturilor Victoria,
  • 25 noiembrie - Craiova, Sala Sporturilor,
  • 10 decembrie - Bacău, Teatrul de vară,
  • 11 decembrie - Botoșani, Sala Polivalentă,
  • 12 decembrie - Iași, Sala Polivalentă,
  • 21 decembrie - București, Sala Polivalentă

RECOMANDARE: Smiley: "Sunt pasionat și pasional. Cred că sunt și competitiv"

Smiley a cucerit inimile publicului cu trupa Simplu, alături de care a lansat cinci albume premiate cu Discul de Aur, după care artistul s-a îndreptat către o carieră solo. Până în prezent a lansat patru albume: "În lipsa mea" (2008), "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017), în care a investit pasiunea sa pentru muzică şi a jonglat, ca un adevărat acrobat, cu diferite stiluri muzicale: de la pop, soul, funk, la r'n'b şi hip-hop. Rezultatul s-a văzut în aprecierea primită din partea publicului, din milioanele de vizualizări ale videoclipurilor şi din hit-urile care au atins locuri fruntașe în topurile muzicale.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 22 octombrie 2019. Ref #125759

Disclaimer:
Redacția InfoMusic.ro face propria selecție de concerte și alte evenimente pentru a le include în această agendă. Dacă achiziționați bilete folosind linkurile externe din caseta evenimentului, InfoMusic ar putea câștiga un comision de afiliat, fără ca acesta să influențeze prețul plătit pe platforma recomandată. Linkurile de afiliere nu influențează conținutul editorial. Recenzăm în mod independent evenimentele la care participăm prin reprezentanți, accesul lor putând fi realizat pe baza unor acreditări de presă acordate de organizatori.

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează și indică linkuri de achiziție externe. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.