Urmărește-ne în Social Media

electronica

SAGA Festival 2020

Poster eveniment SAGA Festival 2020

UPDATE: SAGA Festival a fost reprogramat pentru perioada 11-13 septembrie, în același loc. Biletele deja achiziționate rămân valabile.

SAGA Festival vine în România pe 5-7 iunie 2020 și aduce pasionaților de festivaluri și de concerte o experiență muzicală de neratat: peste 150 de artiști, cinci scene care vor găzdui show-uri din mai multe genuri muzicale, susținute de-a lungul a trei zile de concerte și de distracție. Evenimentul va avea loc în Parcul Izvor din București și primele confirmări sunt Disclosure, Don Diablo, Faithless DJ Set (Sister Bliss), Marshmello, Meduza, Alan Walker, Sam Feldt (Live), Sigala și Tiësto.

Unele dintre vedetele scenei muzicale internaționale completează line-up-ul de excepție al SAGA Festival, gândit să răspundă celor mai variate preferințe muzicale: ADIN, ARTBAT, Dash Berli, Adam Beyer, Len Faki, Kölsch, Zara Larsson, Chris Liebing, Laidback Luke, Sunnery James & Ryan Marciano, Enrico Sangiuliano, Denis Sulta, Timmy Trumpet, Sven Väth, Vini Vici, Joris Voorn, Kevin de Vries și Reinier Zonneveld.

Bilete Saga Festival 2020

  • VIP (a treia fază) - 699 lei
  • Acces general (a treia fază) - 299 lei

Intrarea SAGA Festival pe scena festivalurilor din Europa de Sud-Est reprezintă un moment important pentru pasionații de evenimente și de concerte live din București, care se vor putea bucura de primul festival de muzică electronică de mare amploare din capitală. SAGA promite publicului din România o experiență de neuitat, indiferent de preferințele muzicale personale.

Atmosfera electrizantă a festivalului va fi întreținută de un live set marca Howard and Guy Lawrence, cunoscuți sub numele de Disclosure, pionieri ai genului deep house, nominalizați de cinci ori la Premiile Grammy UK. Începându-și cariera muzicală în adolescență, cei doi frați și-au construit reputația de producători ai unora dintre cele mai emblematice imnuri house ale secolului 21.

Pe măsură ce parcul Izvor se va transforma într-un uriaș ring de dans, Don Diablo, regele future-house-ului care a urcat pe locul 6 în TOP 100 DJ Mag, se va alătura festivalului pentru a delecta participanții cu un show de excepție care va include unele dintre cele mai iubite hit-uri internaționale.

Sister Bliss, un nume-reper al muzicii electronice, va pune publicul în mișcare, încălzind atmosfera festivalului cu un show marca Faithless DJ set. Membră a cunoscutei trupe britanice Faithless, Sister Bliss, care a depășit recordul de vânzări de 15 milioane de albume în întreaga lume, după lansarea pe piață a numai puțin de șase discuri, pregătește pentru publicul din România un show memorabil.

Primului val de artiști confirmați pentru SAGA Festival i se alătură și Marshmello, superstarul care a câștigat recent titlul de "Favorite Artist – Electronic Dance Music (EDM)" la premiile AMA de anul acesta (American Music Awards 2019), dominând o categorie mult disputată în care fuseseră nominalizate în trecut nume importante ale scenei internaționale, precum: The Chainsmokers sau Avicii. Superstarul american, iubit pentru aparițiile sale memorabile, este unul dintre muzicienii care a cunoscut, după debutul său din 2015, o creștere fulminantă pe scena muzicală internațională.

Iar confirmările nu se opresc aici. Meduza, un artist italian responsabil pentru cel mai important dance hit al anului 2019, "Piece Of Your Heart", completează seria artiștilor care vor oferi publicului din România o experiență muzicală absolută.

Tiësto vine la SAGA Festival pentru a susține singurul său show din România din vara lui 2020. Fiind deja de multă vreme un punct de referință al industriei muzicale internaționale, artist și producător premiat cu numeroase discuri de platină, de aur și cu premii Grammy, Tiësto este un muzician cu o carieră fulminantă, sub semnul căruia stau câteva momente de cotitură ale scenei dance music internaționale.

Pe una dintre scenele SAGA va urca și Alan Walker, una dintre stelele industriei internaționale care a cunoscut o ascensiune impresionantă după lansarea hit-ului internațional "Faded" (2015), piesă care a intrat în grupul select al melodiilor care au atins peste un miliard de stream-uri pe Spotify. Participanții la eveniment se vor cufunda în atmosfera inedită a festivalului pe piesele hipnotizante ale superstarului norvegian Alan Walker, care va susține la SAGA Festival singurul său show din România din vara anului viitor.

Sam Feldt, unul dintre cei mai iubiți artiști ai scenei internaționale, vine la SAGA Festival pentru a completa seria show-urilor de excepție dedicate pasionaților de muzică și de distracție. După ce a impresionat mulțimile celor mai mari festivaluri din lume cu concertele sale ce debordează de o energie electrizantă și antrenează publicul pe ritmuri upbeat susținute de trompete, tobe și de un band cu vibe-uri bune, Sam Feldt aduce la SAGA Festival o experiență artistică ce promite să fie cu adevărat memorabilă.

Sigala, maestru pop-dance britanic ale cărui mixuri au ajuns în Top 10 UK Single Charts, inclusiv single-ul său de debut "Easy Love", vine în premieră în România la SAGA Festival, aducând petrecăreților unele dintre cele mai iubite hit-uri radio pe care le-a lansat

SAGA Festival își propune să revoluționeze piața evenimentelor muzicale live prin pregătirea unor experiențe memorabile, a unor show-uri de lumini, proiecții și spectacole vizuale impresionante pe care organizatorii le vor oferi festivalierilor, pe lângă concertele electrizante. Toate detaliile vor fi dezvăluite de-a lungul următoarelor luni, pe măsură de noi informații despre SAGA Festival vor fi anunțate public.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 27 iulie 2020. Ref #129741

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.