Urmărește-ne în Social Media

pop

Revelion 2014 în Timișoara

  • Data
    marți, 31 decembrie 2013 - miercuri, 1 ianuarie 2014
  • Ora de începere
    20:00
  • Acces
    Intrarea libera
Poster eveniment Revelion 2014 în Timișoara

Și în acest an, administrația orașului oferă timișorenilor posibilitatea de a petrece revelionul cu muzică și foc de artificii în Piața Victoriei. Pe 31 decembrie 2013, în centrul Timişoarei vor avea loc o serie de concerte şi evenimente organizate de Primăria Municipiului Timişoara pentru sărbătorirea noului an. Intrarea este liberă.

Programul este următorul:

  • 20.00 - Muzică ambientală
  • 21.00 - Phaser
  • 22.00 - Silviu Paşca | The Guy
  • 23.00 - Kamelia şi George Hora
  • 23.50 - Cuvântul primarului
  • 24.00 - Foc de artificii
  • 24.30 - Dj Optik şi Adrian Eftimie

Trupa Phaser a luat naştere în anul 2007 şi în prezent este alcătuită din Carina, Radu, Lucian, Vlad şi Arnold. Ei s-au făcut remarcaţi în cadrul preselecţiei naţionale Eurovision 2013, cu piesa în limba franceză, "Pour toi et pour moi", iar de curând au lansat şi videoclipul piesei "Fapte, nu vorbe".

Fost concurent la "Românii au talent" şi "Vocea Romaniei", Silviu Paşca îşi continuă visul şi cariera în muzică. The Guy, concept muzical întemeiat de Silviu, ia naştere la Timişoara la sfârşitul verii 2011. Instrumentişti ai unor trupe cu tradiţie fac parte din trupa sa, şi, împreună abordează diferite stiluri muzicale, ale scenei de "cover" româneşti. Playlist-ul aparţine genurilor r&b, hip-hop, rock alternativ, indie şi electronic.

Silviu a reuşit să adune lângă el o gaşcă de instrumentişti talentaţi, polivalenţi şi deschişi la minte, alături de care împărtăşete viziunea sa despre muzică. "Instrumentiştii mei se numesc Gore Teodorescu, Naste Lucian şi Alex Corlan şi alături de ei fac parte din proiectul THE GUY. Sigur o să auziţi multe chestii faine despre noi, pentru că noi suntem cei care cântă altceva şi o facem bine" spune Silviu Paşca

Kamelia şi George Hora au fost şi sunt o prezenţă constantă în muzica românească. La doar 15 ani Kamelia a lansat primul album împreună cu George Hora, iar 4 ani mai târziu a aparut cel de-al doilea album de coveruri.
În anul 2009 colaborările cu Puya la piesele "Undeva-n Balkani", "Change" şi "VIP", i-au propulsat pe cei doi pe primele poziţii ale topurilor muzicale româneşti, iar cei doi îşi surprind mereu fanii cu piese care depasesc recordurile vizualizărilor pe youtube. Kamelia este artista cu cei mai mulţi fani din vestul ţării (aproape 400.000), iar piesele "Prima Oară","Vara rece" sau cel mai nou hit alaturi de Vescan, "Piesa mea preferată", sunt în topul preferinţelor timişorenilor! Anul 2013 a fost pentru George Hora plin de lansări şi colaborări. A produs noul album Voltaj, a colaborat cu Nane la piesa "Noi 2", şi a lansat primul videoclip solo din carieră pentru balada "Privesc înainte".

De Revelion timişorenii vor asculta live hit-urile semnate Kamelia & George Hora, dar şi noul single "Vina ei", semnat de George ce urmează sa fie lansat în scurt timp. După miezul nopţii vor încinge atmosfera Adrian Eftimie şi DJ Optik.

Adrian Eftimie şi-a început activitatea de DJ din dorinţa de a împărtăşi pasiunea pentru muzică şi altora. Concomitent, începe şi producţia, hitul verii 2006 fiind indiscutabil "No side effect". Eftimie este cel mai solicitat DJ din România, cunoscut fiind faptul că, orice petrecere la care mixează devine un succes, o noapte de neuitat.

DJ Optick, alias Bogdan Moldovan, intră în categoria – a man on a mission! Ca artist, a încercat în permanenţă să depaşească limitele unui tipar impus de un anume stil din muzică dance. Sound-ul marca Optick este "friendly" pentru radio şi rupe orice ring de dans. Dj Optik face parte din categoria invitaţilor speciali la marile evenimente dance, festivaluri, evenimente de club, performând pentru un public de la cateva sute de persoane, până la câteva zeci de mii de oameni.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 13 decembrie 2013. Ref #64027

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.