ANULAT - Păpușile Muppets - Sesame Street Live - Elmo Makes Music

Păpușile Muppets, celebrele personaje care își mențin popularitatea după mai bine de trei decenii, ajung, în premieră, în România, cu cea mai titrată producție artistică pentru copii, părinți și bunici. Spectacolul muzical, „Sesame Street Live - Elmo makes music” va fi susținut pe 26 martie la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, începând cu ora 19.00.
Spectatorii se vor putea bucura live de o poveste excepțională, din care nu vor lipsi jocurile interactive și cele mai cunoscute cântece pentru copii, reorchestrate pe ritmuri de rock, pop, reggae, hip-hop, jazz sau country, interpretate într-o manieră plină de originalitate. Copiii și adulții, care au crescut alături de faimosul serial de televiziune „Sesame Street”, sunt invitați să se alăture distracției alături de faimoasele păpuși Muppets. Abby Cadabby, Elmo, Big Bird, Cookie Monster, Oscar, Bert, Ernie sau Telly sunt doar câteva dintre cele 17 personaje ce vor evolua, sub lumina reflectoarelor pe scena Sălii Palatului, într-un decor fascinant plin de culoare.
Produs de VEE Corporation Production, spectacolul muzical „Sesame Street – Elmo makes music” prezentat de Păpușile Muppets se adresează întregii familii, dar prin conținutul educațional ce contribuie la dezvoltarea cognitivă și emoțională, show-ul poate fi perceput ca un instrument deosebit de util copiilor preșcolari și elevilor .
Bilete Păpușile Muppets - Sesame Street Live - Elmo Makes Music
- VIP -87 de lei
- Categoria I - 57 de lei