Urmărește-ne în Social Media

rock

Myrath

Poster eveniment Myrath

Myrath, trupa metal franco-tunisiană, revine în România cu un concert ce va avea loc în Club Quantic pe 28 februarie 2020. Evenimentul face parte din The Magical Tour 2020. În deschidere va cânta Eleine, o formație tânără de symphonic metal din Suedia. Myrath va concerta și la Brașov pe 29 februarie.

Bilete concert Myrath în Quantic

  • Presale - 69 lei (preț redus până pe 28 februarie)
  • Acces - 80 lei (preț în ziua evenimentului, atât online, cât și la intrare)

*taxă de procesare: 5 lei/bilet

Aducând împreună influențe progressive și ritmuri catchy, cel mai recent album al trupei, "Shehili" combină muzica arabă și bucăți groovy din "Tales Of The Sands" (2011) cu aranjamente muzicale lucrate cu grijă și structuri intrigante din cea mai recentă operă, "Legacy" (2016).

Inovativ și totuși fidel sunetului specific Myrath, "Shehili" îndrăznește să stabilească un contrast între melodii vesele și versuri extrem de bine gândite, dar triste. Acest aspect se poate observa cel mai bine în "Dance", piesă care spune povestea "unui dansator sirian care primește amenințări cu moartea de la Isis, dar a ales să continue să danseze, chiar dacă asta însemna să danseze printre ruine și morminte", așa cum spune Zaher Zorgati.

RECOMANDARE: Poze Myrath la București - 2016

Departe de clișeele care se regăsesc la multe formații metal moderne,"Shehili", deși produs cu o grijă extraordinară, păstrează o aromă organică și naturală. Tobele au fost înregistrate în Hamburg, Germania, de Eike Freese (Deep Purple, Gamma Ray), părțile de vioară – datorită chiar Orchestrei Simfonice din Tunisia – au fost trase în Tunis, iar restul albumului a fost înregistrat de Kevin Codfert care s-a asigurat că absolut fiecare notă și-a găsit locul. "Shehili" a fost produs cu pasiune și o deosebită atenție la detalii de trei producători: Codfert, Freese și Jens Bogren, astfel fiecare piesă a primit cel mai bun tratament.

Cu simfonii armonioase, heavy metal și un show live captivant, Eleine a devenit una dintre cele mai apreciate formații metal tinere care oferă un spectacol ce nu trebuie ratat. Încă de la lansarea albumului de debut în 2015 și al doilea album, "Until The End" în 2018 care s-a aflat pe locul 1 în topurile de vânzări suedeze, au fost ocupați cu turnee europene, în Japonia și Marea Britanie ca headlineri, dar și ca support act pentru formații ca W.A.S.P., Moonspell sau Arch Enemy.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 03 februarie 2020. Ref #130983

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.