Urmărește-ne în Social Media

clasica, world music

Muzica de altădată

Poster eveniment Muzica de altădată

Concertul aniversar “Muzica de altădată – Artiști români de pretutindeni, din nou acasă” va avea loc pe 1 septembrie 2018, în Parcul Crângași, începând cu orele 20:00.

Accesul la eveniment este gratuit

În premieră națională, evenimentul “Muzica de altădată” reunește o serie de artiști, instrumentiști români din toate colțurile lumii, muzicieni de prestigiu care vin să sărbătorească cei 100 de ani de la Marea Unire.

Cei prezenți vor avea ocazia să asculte voci consacrate ale scenei muzicale. Alături de Orchestra Simfonică București și dirijorul Nicolae Moldoveanu, vor interpreta muzică din perioada interbelică Adrian Dumitru, Andrei Lazăr și Vlad Miriță.

Programul include, printre alte titluri, celebrele șlagăre: “Zaraza”, “Iubesc Femeia”, “Adio, doamnă!, “Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”. Totodată, concertul include premiera în București a trei suite orchestrate de Dragoș Stama, la inițiativa Orchestrei Simfonice București: “Suita din Dobrogea”, “Suita din Moldova” și “Suita din Muntenia”. Cele trei suite simfonice cuprind piese celebre din folclorul românesc autentic și vor fi aduse în fața publicului pentru a celebra Centenarul Marii Uniri.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 29 august 2018. Ref #114228

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.