Michael Bolton la Sala Palatului

Michael Bolton revine în România și va susține un concert la Sala Palatului din București pe 22 iulie 2019. Evenimentul îi urmează celui de la Cluj-Napoca din 20 iulie.
Bilete concert Michael Bolton la București
- VIP - 588 lei
- Categoria I – 488 lei
- Categoria II – 388 lei
- Categoria III – 300 lei
- Categoria IV - 228 lei - SOLD OUT
- Categoria V – 188 lei
- Categoria VI – 128 lei - SOLD OUT
Cântărețul și compozitorul a vândut peste 65 de milioane de albume la nivel mondial, continuând să plece în turnee internaționale și să încânte o lume întreagă. De asemenea, Michael Bolton a compus piese pentru nume importante ale muzicii, printre care Lady Gaga, Kanye West, Barbara Streisand, Cher, Kenny G. sau Kenny Rogers. Totodata, Bolton a cântat alături de adevărate legende precum Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Jose Carreras, Renee Fleming și BB King.
Cel mai recent album al artistului a fost lansat pe 8 februarie 2019 și se numește "A Symphony of Hits". Pe acest material se găsesc cele mai frumoase hit-uri rearanjate în manieră simfonică sub îndrumarea și cu apariția renumitei orchestre West Australian Full Harmonic Orchestra.
Michael Bolton a fost remarcat la mijlocul anilor '80 ca un adevarat exponent al baladelor soft-rock, melodii care au mers direct la inima ascultătorului. Acum este unul dintre cei mai apreciați și mai de succes muzicieni din toate timpurile, cucerind publicul de toate vârstele cu muzica și cu timbrul inconfundabil.