Urmărește-ne în Social Media

latino

Mandinga - concert aniversar de 10 ani - AMÂNAT

Poster eveniment Mandinga - concert aniversar de 10 ani - AMÂNAT

mandinga - concert aniversar de 10 aniUPDATE: Concertul a fost AMÂNAT

Mandinga, reprezenta României la Eurovision 2012, aniversează anul acesta 10 ani de carieră în muzică. Evenimentul va fi sărbătorit cum se cuvine în cadrul unui concert pe 31 mai de la ora 19.30 în Grădina de Vară a parcului Herăstrău din Bucureşti.

De-a lungul timpului, Mandinga a reuşit să devină una dintre cele mai apreciate trupe din România, grație stilului original de a îmbina muzica latino cu accente dance şi dansul.

Concertul aniversar va fi structurat în două părţi: prima va cuprinde proiecţii cu cele mai importante momente din cei 10 ani de existenţă și reprezentații live alături de invitați speciali, iar în cea de-a doua parte, Mandinga va lansa noul material discografic “Club de Mandinga”, album ce va încinge atmosfera în cluburi în această vară.

Bilete la concertul aniversar Mandinga:

Biletele la acest eveniment sunt disponibile în reţeaua Eventim, magazinele Diverta, Domo, librăriile Humanitas şi Cărturești şi online pe eventim.ro la următoarele preţuri:

  • VIP: 150 lei
  • Regular: 50 lei
Comentarii

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 30 mai 2012. Ref #30903

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.