Luna Amară - turneu aniversar "Asfalt" la Quantic Club

Luna Amară va susține un concert în Club Quantic pe 15 noiembrie 2019, de la ora 21:00. Evenimentul face parte din turneul aniversar al albumului "Asfalt", lansat în 2004. Trupa va cânta integral piesele de pe acest material discografic, dar va avea și un set de cântece de pe restul albumelor Luna Amară. În deschidere va cânta Gunshee.
Bilete concert Luna Amară în Club Quantic
- Acces General - 40 lei
- Acces General + CD Asfalt - 65 lei
<<Asfalt>> a fost, pentru noi, ca un jalon din acela de slalom, pe care schiorul îl atinge în coborârea lui către linia de sosire.
Cântam deja de 4 ani, casele de discuri nu se înghesuiau chiar deloc să ne semneze, publicul creștea ca număr și apăruse primul clip, la <<Gri Dorian>>. Voiam să înregistrăm, dar erau bani puțini. Așa că albumul ăsta a fost tras după posibilități, pe bucăți, prin vreo 4 studiouri; iar când a fost gata, s-a găsit un singur producător, Gianini Munteanu și al său Rebel Music, care să dorească să-l vadă lansat pe piață.Nu e un album cu un sunet grozav și nici stilistic nu e vreo inovație. Însă amestecul acela de grunge, punk, metal și alternative rock, peste care Nick și Mihnea au turnat toate angoasele, furiile, nervii, iubirile, urile, tăcerile și strigătele de ajutor ale unei alte (a câta?...) generații "de sacrificiu" - amestecul acela a trezit ceva în oameni. Poate că exact aceleași furii, angoase, nervi, iubiri și revolte. Și asta e ceea ce considerăm că e cu adevărat valoros la <<Asfalt>>. Și, uneori, după câte un concert, mai vine un om la noi și ne spune cum a crescut cu albumul ăsta și se vede pe ea sau el că a crescut frumos și atunci simțim că am fost parte din evoluția personală a cuiva și asta e tot ce contează pentru noi; pentru că asta ne leagă de cei de lângă noi, într-un fel, pentru totdeauna.
<<Asfalt>> nu e despre asfalt. E despre crăpăturile din el, pe acolo pe unde intră viața.", au declarat membrii trupei.
Înființată la Cluj-Napoca în anul 2000, Luna Amară este formația care a combinat armonios forța mesajelor sociale, cu sensibilitatea lirică ce descrie iubirea și stări de spirit dintre cele mai complexe și abisale. Trademark-ul sound-ului Luna Amară s-a consolidat pe baza solo-urilor de trompetă, riff-urilor specifice de chitară și îmbinarea contrastantă a duetului de voci.
Cu un portofoliu live impresionant și o abordare proprie a muzicii rock, cu influențe inclusiv din spectrul metalic și progresiv, Luna Amară continuă să fie relevanți prin arta lor cu mesaj, implicarea socială, profunzimea versurilor și pasiunea cu care se urcă pe scenă de fiecare dată.
De-a lungul carierei, ardelenii au prestat în peste 800 de concerte, susținute în Germania, Franța, Ungaria, Olanda, Moldova, Bulgaria, Turcia și România. Trupa are la activ 6 albume de studio: "Asfalt" (2004), "Loc lipsă" (2006), "Don't Let Your Dreams Fall Asleep" (2009), "Pietre în alb" (2011), "Aproape" (2016) și "Nord" (2018). În 2014, a apărut discul "Live la Conti", conținând înregistrarea concertului întâmplat în același an în hotelul Continental din Cluj.