Urmărește-ne în Social Media

world music

Jozef Van Wissem

Poster eveniment Jozef Van Wissem

Apreciatul compozitor olandez și virtuoz al lăutei Jozef Van Wissem, cunoscut pentru colaborările cu regizorul Jim Jarmusch, revine în concert la București, pe 29 martie, la Control Club. Artistul se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent album, "The Night Dwells In The Day", lansat la începutul acestui an.

Concert Jozef Van Wissem la Control

  • Acces General - 65 de lei

De origine olandeză, Jozef Van Wissem a activat o lungă perioadă în Statele Unite, fiind descris de New York Times drept "compozitor avangardist, artist baroc, virtuoz al lăutei, deloc străin de dicotomie". De-a lungul carierei sale, artistul a lansat peste 20 de albume solo și are în palmares numeroase colaborări ce au primit aprecierile criticii de specialitate, culminând cu distincțiile obținute la Cannes, pentru coloana sonoră a filmelor Only Lovers Left Alive de Jim Jarmusch (2013) și Un Prince de Pierre Creton (2023).

Partiturile semnate Jozef Van Wissem au rădăcini în Renaștere și muzica baroc, dar și field recordings și influențe din muzica electronică actuală. Pentru cel mai recent album, "The Night Dwells In The Day", procesul de creație a început în perioada lockdown-ului, la Varșovia, unde Van Wissem își petrece o parte din timp. "The Call of the Deathbird", piesa centrală a albumului, descrie străzile pustii și sentimentul profund de izolare pe care l-am trăit cu toții, iar sound-ul hipnotizant este completat de vocea lui Van Wissem în duet cu Hilary Woods.

În concerte, Jozef Van Wissem interpretează piese de pe noul album, dar și compoziții ce se regăsesc pe coloanele sonore ale filmelor "Un Prince", "Only Lovers Left Alive" sau din serialul "Irma Vep".

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 27 martie 2024. Ref #158654

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.