Urmărește-ne în Social Media

iMapp Bucharest 2019

Poster eveniment iMapp Bucharest 2019

Pe 21 septembrie 2019, în Piața Constituției, va avea loc cea de-a VI-a ediție a evenimentului iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari concursuri internaționale de 3D video mapping. Faţada Palatului Parlamentului din București va deveni pe 21 septembrie harta lumii de video mapping, fiecare echipă finalistă prezentând propria sa cale de explorare a lumii şi a scenei internaţionale de video mapping.

Intrarea este liberă

Datorită recunoașterii internaționale, începând cu anul acesta, iMapp Bucharest devine Concursul Internațional de video mapping – Winners League (Liga Câștigătorilor), în urma unui parteneriat semnat cu 6 dintre cele mai importante festivaluri de video mapping din lume: Borealis (S.U.A.), Genius Loci Weimar (Germania), Kyiv Light Festival (Ucraina), 1minute projection mapping competition (Japonia), Zsolnay Light Festival (Ungaria) şi Luz y Vanguardias (Spania). Câștigătorii celor 6 festivaluri, precum şi câștigătorii Premiului Juriului și Premiului Publicului din cadrul ediției iMapp Bucharest 2018, se califică automat în finala acestui an.

TEMA iMapp Bucharest 2019

Tema ediţiei de anul acesta punctează faptul că iMapp Bucharest evoluează într-o Ligă a Câștigătorilor de video mapping din întreaga lume, aducând astfel împreună unele dintre cei mai importante festivaluri, artişti şi specialişti în domeniu de pretutindeni, făcând totodată referire şi la aniversarea a 30 de ani de la lansarea serviciului www (World Wide Web), precum şi a posibilităţilor nelimitate pe care acesta ni le-a adus, inclusiv cooperarea şi comunicarea fără graniţe.

Echipele finaliste de la iMapp Bucharest 2019:

  • 1minute projection mapping competition (Japonia)
    Câştigător: Antaless Visual Design
  • Borealis - a festival of light (S.U.A.)
    Câştigător - Premiul Publicului: George Berlin Studios
  • Genius Loci Weimar 2018 (Germania)
    Câştigător: 404.Zero
  • Kyiv Lights Festival 2018 (Ucraina)
    Câştigător: MØjØ STUDIO
  • Luz y Vanguardias 2019 (Spania)
    Câştigător: Marco Morgese
  • Zsolnay Fényfesztivál 2019 (Ungaria)
    Câştigător: Michele Pusceddu
  • iMapp Bucharest 2018 (România)
    Câştigător - Premiul Juriului: René şi Andrzej
    Câştigător - Premiul Publicului: Mindscape Studio

Echipele finaliste vor crea animații 3D video mapping cu durata de 4 minute, încercând să impresioneze cu lucrările lor video, proiectate pe fațada Palatului Parlamentului

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 29 august 2019. Ref #127533

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.