Urmărește-ne în Social Media

rock

FiRMA - concert Ziua Culturii Naționale

Poster eveniment FiRMA - concert Ziua Culturii Naționale

Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, trupa FiRMA va concerta la ARCUB Gabroveni. FiRMA va interpreta single-uri proprii și piese de pe cel mai recent album, "Poezii Alese, Vol. I", lansat la finalul anului trecut.

Accesul în sală se va face începând cu ora 17:30 pe bază de invitație. Aceasta poate fi câștigată în urma unui concurs pe pagina de Facebook Radio România Cultural.

Albumul "Poezii Alese.Vol I" este o coproducție FiRMA - Radio România, prin editura Casa Radio. Acest proiect discografic reunește un set de nouă piese compuse de Daniel Rocca pe versurile poeților români, clasici și contemporani. George Bacovia, Mihai Eminescu, Leonid Dimov, Nina Cassian, Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu sunt poeții selectați de membrii trupei FiRMA pentru a fi cântați și recitați. Albumul "Poezii alese Vol I" este disponibil în format CD și online pe iTunes, Spotify, etc, și a fost lansat pe 17 decembrie 2018 în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Humanitas Cișmigiu.

Alături de muzicieni, vor urca pe scenă Svetlana Cârstean, Adela Greceanu și Elena Vlădăreanu, care își vor recita propriile creații.

În deschiderea concertului FiRMA, Maria şi Mihai Balabaş iau ca punct de pornire primul disc al poeziilor eminesciene publicat de Editura Casa Radio şi creează un poem sonor inedit. Adrian Pintea, Ion Manolescu, Clody Bertola, Elvira Glodeanu, Emil Botta, Alexandru Repan, Aura Buzescu, Alexandrina Halic şi alţii se fac auziţi recitând unele dintre cele mai semnificative texte ale lui Mihai Eminescu, într-o compoziţie narativă şi muzicală originală.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 10 ianuarie 2019. Ref #120278

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.