Urmărește-ne în Social Media

world music

Festivalul Strada Armenească 2014

Poster eveniment Festivalul Strada Armenească 2014

Primul weekend al lunii august aduce în mijlocul Capitalei cea de-a doua ediție a Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România.  În perioada 1-3 august, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans și ateliere de caligrafie şi creaţie.

Evenimentele din cadrul Festivalului Strada Armenească vor avea loc în Complexul Armenesc din București: curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească. 

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.

Vizitatorii vor putea gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantelor cu specific şi vor putea savura, la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească, tradiționala cafea la nisip, asortată cu delicatese orientale. De asemenea, locuitorii Capitalei vor avea ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului organizat pe Strada Armenească, de unde îşi vor putea achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti. Nu vor lipsi nici activitățile dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la atelierele organizate de Mark Twain International School.

Bucureștenii vor putea cunoaște mai bine atât comunitatea armeană din România, prin intermediul expoziției Armeni în România. Poveștile oamenilor de lângă noi, a fotojurnalistei Andreea Tănase, cât și cele mai importante monumente din Armenia, prezentate în cadrul expoziției La umbra muntelui Ararat. De asemenea, vizitatorii vor putea vedea străzile din București prin ochii celebrului caricaturist Cik Damadian, în lucrările expuse sub titlul Bucureștiul lui Cik Damadian.

În Bazarul ce se va întinde de o parte şi de alta a străzii, participanții vor putea să achiziționeze bijuterii, obiecte de ceramică și handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti, descoperind astfel o mică parte din Armenia.

La eveniment sunt invitate să participe și alte minorități precum grecii, evreii, rromii și polonezii, care vor îmbogăți programul festivalului, prin spectacole de muzică și dansuri tradiționale. Şi, pentru că evenimentul se adresează bucureştenilor de toate vârstele, copiii vor avea parte de un program numai al lor, ce cuprinde teatru şi ateliere de creație, precum şi de un spațiu special amenajat în care vor vedea cum o jucărie imaginată de ei poate deveni realitate prin imprimarea 3D.

În cele trei zile ale festivalului, cei prezenți la eveniment vor avea prilejul să viziteze Biserica Armeană şi să obțină informații interesante despre limba şi cultura armenilor. Sâmbătă, bucureștenii vor avea ocazia să cunoască orașul Armenopolis, printr-un documentar realizat de Florin Kevorkian, iar duminică vor putea viziona mediu metrajul Când moartea întârzie să apară.

Program Festival Strada Armenească

Festivalul se va desfăşura vineri, 1 august, între orele 16:00 – 22:00, și sâmbătă și duminică, 2 -3 august, între orele 10:00 – 22:00.

Faceți click pe imaginile de mai jos pentru a deschide programul:

 

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 31 iulie 2014. Ref #72169

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.