Urmărește-ne în Social Media

Pasărea Colibri

Poster eveniment Pasărea Colibri

Afis Pasarea Colibri - aniversare 19 aniPasărea Colibri va concerta pe 25 noiembrie 2011 de la ora 19.30 la Sala Palatului din Bucureşti cu ocazia aniversării a 19 ani de carieră în muzică. Pe scenă, Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă vor fi însoţiţi de un band format din Vlady Cnejevici, Teo Boar, Cristi Iorga şi Marius Mihăilescu.

Povestea Pasărea Colibri a început în 1992 în cadrul unui eveniment de la Râmnicu-vâlcea, la care Florian Pittiș, în calitate de prezentator, i-a invitat pe scenă pe Baniciu şi Vintilă alături de care a rămas să cânte. După spectacol l-au cooptat în grup şi pe Vlady Cnejevici şi aşa a luat naştere Pasărea Colibri. Cu timpul trupa a devenit una dintre cele mai importante trupe de folk/rock din România.

Pentru concertul de la Sala Palatului, trupa a pregătit melodii celebre precum: Eşarfa în dar, Miruna, Vara la ţară, Lăptăria lui Enache, Mielul, Mugur de fluier, Andrii Popa, sau Vinovaţii fără vină.

Biletele la acest spectacol sunt disponibile la Sala Palatului, magazinul Muzica, în reţelele magazinelor Humanitas, Diverta, Germanos, Vodafone, Orange, Cărturești şi Domo şi online pe bilete.ro, eventim.ro, ticketpoint.ro, myticket.ro şi blt.ro, la mai multe categorii de preţ în funcţie de distanţa faţă de scenă:

Categoria I: 200 lei
Categoria II-a: 150 lei
Categoria III-a: 100 lei
Categoria IV-a: 80 lei
Categoria V-a: 50 lei

Comentarii

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 02 februarie 2012. Ref #27526

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.