Urmărește-ne în Social Media

pop, rock, world music

Direcția 5

Afiș Direcția 5 Hard Rock Cafe 2015

Direcția 5 va susține un concert pe 24 septembrie la Hard Rock Cafe, începând cu ora 21:30. Vino să petreci o noapte de neuitat alături de una dintre cele mai bune trupe rock din România și să asculți hituri precum „O fată ca ea”, „Dacă ai știi”, „Îți mulțumesc” și „Am nevoie de tine”.

Bilete concert Direcția 5 la Hard Rock Cafe

  • VIP - 100 de lei
  • Acces General - 85 de lei

Grupul Direcția 5 a luat ființă în anul 1991, la București. În 1992, lansează albumul „La vulturul de mare cu peștele în gheare”, după care pleacă în Bulgaria la festivalul „Orfeul de aur”, iar în octombrie prezintă două piese noi la festivalul de la Bregenz, Austria, unde obține premiul II, înregistrările live fiind transmise de MTV.

Urmează o lungă istorie muzicală ce face ca Direcția 5 să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare.

Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Tony Seicarescu, Marius Keseri și Carmin Ionescu vor crea o seară de neuitat. Își vor încânta audiența cu melodiile ce au facut istorie, pornind de la începutul carierei și ajungând până la cel mai recent hit realizat în colaborare cu Lidia Buble , ”FOREVER LOVE”.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 15 septembrie 2015. Ref #82995

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.