Urmărește-ne în Social Media

rock

Luna Amară

Poster eveniment Luna Amară

Trupa Luna Amară va porni o scurtă serie de cântări acustice prin țară, grupate într-un "acoustic weekend" cu mai multe date de concert. Astfel, duminică, 2  iunie, formația va cânta la Botoșani, Hotel Europa – Salon Europa (str. Postei, nr. 6). Prin concertele acustice, formația reușește să sublinieze latura poetică și melancolică din compozițiile proprii, nelăsând însă la o parte energia și forța care o caracterizează. O experiență live de neratat.

Preț bilete la concertul Luna Amară din Botoșani, Hotel Europa:

  • 20 lei

Luna Amară - "Pietre în alb"

Luna Amară este una dintre cele mai complexe şi mai controversate apariţii muzicale ale scenei rock româneşti din anii 2000 încoace. Cenzurată din cauza opiniilor politice tranşante, cu un clip pe tv atunci când încă nu exista un album, prezentă la toate festivalurile importante, o noutate absolută prin integrarea sunetului de trompetă într-un sound alternative, Luna Amară şi-a format un public al său, un public care vrea să înţeleagă mai mult, care vrea să se implice mai mult.

Trupa a început să cânte în 1999, însă abia în 2004 apare albumul de debut "Asfalt". În acelaşi an, trupa apare pe prima pagină a mai multor cotidiane naţionale, datorită unor probleme de cenzură ivite la Cluj, Bacău şi Alba-Iulia, dar şi datorită unei interpretări pline de semnificaţii politice la Stufstock Vama Veche, în direct la TVR1.

Al doilea album, Loc Lipsă (Roton/ R.U.L.), a beneficiat de cel mai lung turneu de cluburi din istoria rock-ului românesc, cu peste 35 de date pe parcursul a doar trei luni. În tot acest timp, Luna Amară s-a implicat activ în campania "Salvaţi Roşia Montană!", cei doi solişti au găsit timp să scrie şi poezie, iar Mihnea chiar să publice două cărţi, "No Future" şi "Mânia.Ro".

În 2009, trupa a lansat un nou album, "Don’t let your dreams fall asleep", susţinut de un turneu de promovare în 18 oraşe. În 2011 trupa lansează albumul "Pietre În Alb".

Comentarii

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 31 mai 2013. Ref #54296

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.