IMPORTANT: Măsurile de prevenire a răspândirii infecției COVID-19 au blocat desfășurarea concertelor începând din martie 2020. Majoritatea evenimentelor au fost reprogramate (unele chiar de mai multe ori), iar agenda noastră se actualizează constant. Chiar dacă depunem eforturi în acest sens, unele informații pot rămâne în urma dinamicii actuale, vă rugăm să re-verificați datele pe site-ul de bilete indicat.În prezent, se pot organiza evenimente în aer liber cu maxim 500 de participanți, păstrându-se distanțarea socială.
Pe 22 decembrie 2019, ești așteptat în Club Quantic, la un concert în patru susținut de Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman. Evenimentul va fi un concert cu personaje de o tristețe comică zguduitoare. Nici muzică, nici teatru, sau (poate) amândouă exact în același timp.
Bilete Concert în 4 La Club Quantic
Presale - 45 lei
Născută în Târgu-Mureș, Ada Milea este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români. Cu 13 albume la activ, Ada interpretează în stilu-i absolut inconfundabil melodii atât pe versurile unor mari poeți, precum Gellu Naum sau Ion Mureșan, cât și pe versuri proprii. Ada Milea este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți creatori de muzică de teatru din România, realizând universul sonor al numeroase spectacole găzduite de teatre din Cluj, București sau Piatra-Neamț.
InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.