Urmărește-ne în Social Media

world music

Concert Extraordinar de Paște

Poster eveniment Concert Extraordinar de Paște

Corul Naţional de Cameră "Madrigal – Marin Constantin" va susține un concert cu ocazia Sărbătorilor Pascale la Ateneul Român pe 21 aprilie 2019, începând cu ora 18:00.

Bilete Concert Corul "Madrigal – Marin Constantin" la Ateneul Român

  • VIP - 200 lei
  • Categoria 1 - 125 lei
  • Categoria 2 - 80 lei
  • Categoria 3 - 50 lei

Nelipsit din tradiția evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susține neîntrerupt de 56 de ani, și în acest an concertul coincide cu Sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox și cu Paștele pentru creștinii de rit catolic.

Publicul va avea prilejul de a asculta atât piese cu specific pascal, cât și creații care au făcut istorie în repertoriul cântului coral. Marcând excelența în muzică, fiecare lucrare în parte se dorește a transmite vibrații pioase și profunde, menite să bucure sufletul spectatorilor și ascultătorilor.

Cu o activitate concertistică impresionantă, în cei 56 de ani de existență Corul Madrigal a susținut peste 4500 de concerte pe întregul mapamond. Ansamblul, devenit unul din etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, a primit, în noiembrie 2016, titulatura de Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, înmânată la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva.

Din 2014, Corul Madrigal este dirijat de Anna Ungureanu, discipol și continuator al legendarului muzician - maestrul Marin Constantin. Sonoritatea specifică a presigiosului ansamblu coral este redată printr-un vast repertoriu ce cuprinde sute de lucrări din perioada Renaşterii europene, muzică bizantină, dar și muzică clasică românească, tradiţionalele colinde, compoziţii contemporane și lucrări vocal instrumentale.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 11 martie 2019. Ref #122098

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.