Celelalte Cuvinte la Jukebox Venue

Trupa Celelalte Cuvinte va concerta pe 21 aprilie în Jukebox Venue începând cu ora 22.00.
Trupa-legendă a rockului românesc este o apariție rară, însă întotdeauna pe deplin apreciată de publicul bucureștean. Încă de la început cei cinci membri și-au propus să nu facă rabat de la calitatea muzicală sau de la performanță. Cântă pentru că iubesc muzica, dar nu o fac oriunde și oricum.
Concertele Celelalte Cuvinte sunt evenimente în adevăratul sens al cuvântului. Pe 21 aprilie, la Jukebox Venue, fanii Celelalte Cuvinte vor primi încă un concert pe măsura așteptărilor. Un setlist pregătit cu grijă, însumând, ca de obicei, aproximativ trei ore. Călin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop, Tinu Iovan și Ovi Roșu sunt în cea mai bună formă, dornici să se apropie de public prin formele artistice pe care le dețin.
Puțină lume știe că înainte de fiecare concert trupa Celelalte Cuvinte face cel puțin trei repetiții. După atîția ani de concerte împreună, sincronizarea și comunicarea pe scenă vin dintr-o privire, iar ehnica instrumentală a fost întotdeauna un punct forte al trupei.
Așadar, cu respect, Celelalte Cuvinte se prezintă în fața publicului bucureștean pe 21 aprilie în Jukebox Venue.
Biletele sunt disponibile în reteaua Eventim- magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărturești, Sala Palatului și online pe eventim.ro la următoarele prețuri:
- 60 de lei așezat
- 30 de lei în picioare.