Urmărește-ne în Social Media

rock

Cannibal Corpse

Poster eveniment Cannibal Corpse

Cannibal Corpse va susține un concert în Form Space din Cluj-Napoca pe 12 iunie 2019.

Bilete concert Cannibal Corpse la Cluj-Napoca

  • Earlybird - 79 lei
  • Presale - 99 lei
  • La intrare - 120 lei

Cand vine vorba de death metal, Cannibal Corpse este o formație etalon a genului. Cu peste 3 decenii de activitate și 14 albume la activ, Cannibal Corpse este una dintre formațiile care a păstrat autentic soundul death metal.

Bazele trupei au fost puse de artiști care deja activau pe scena death metal, printre aceștia numărându-se Paul Mazurkiewicz, Alex Webster sau Chris Barnes. Acesta din urma avea să părăsească formația în 1995, iar înlocuitorul sau a fost George 'Corpsegrinder' Fisher.

Formația a trecut de-a lungul timpului prin diferite probleme cauzate mai ales de versurile trupei, câțiva politicieni americani dorind să îi interzică cu desăvârșire pentru că ar fi subminat caracterul național al Statelor Unite.

În Australia trupa a fost interzisă timp de 10 ani (1996 - 2006), iar în momentul de față doar persoanele care au peste 18 ani pot cumpăra discurile Cannibal Corpse. Aceeași problemă a fost și în Germania unde nu a avut voie să cânte piesele de pe primele trei albume. În Rusia, din opt concerte șase au fost anulate după ce diferite grupuri de religioase au făcut tot posibilul să interzică susținerea acestora.

În momentul de față, Cannibal Corpse înseamnă George "Corpsegrinder" Fisher (voce), Alex Webster (bass), Pat O'Brien (chitară), Rob Barrett (chitară) și Paul Mazurkiewicz (tobe).

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 06 martie 2019. Ref #122005

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.