Urmărește-ne în Social Media

pop

Artă contra drog

Poster eveniment Artă contra drog

Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită pe 28 mai 2016, între orele 12:00 și 17:00, în Parcul Carol din București. Intrarea este gratuită!

Copiii sunt așteptați sâmbătă, 28 mai, în Parcul Carol, la un eveniment artistic, cultural și educațional deopotrivă, care se va desfășura de-a lungul a 5 ore. Vor avea loc premiere inedite, cum ar fi participarea comunității moto din România, cluburile “Iubim 2 roți” și “Free Riders”, care vor participa cu peste 1000 de bikeri, ce vor face parada motcicletelor cu pornire din Piața Alba Iulia și punct de oprire Parcul Carol. În fruntea coloanei se va afla cel mai longeviv biker din România, academicianul Constantin Bălceanu-Stolnici. Bikerii vor ajunge în Parcul Carol în jurul orei 13:30.

CIADO și Asociația Culturală “Dracula” vor oferi copiilor prezenți în Parcul Carol peste 2000 de cadouri (jucării, baloane, umbrele, mingi). Totodată, cei peste 100 de voluntari CIADO vor informa copiii, părinții și bunicii asupra riscului consumului de droguri și le vor prezenta variante sănătoase de petrecere a timpului liber. Atmosfera va fi întreținută de peste 500 de artiști, membri ai Cluburilor de elevi din toate sectoarele Bucureștiului, de-a lungul unui maraton artistic.

Evenimentul se va încheia cu un recital susținut de Alex Velea.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 27 mai 2016. Ref #90326

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.