Urmărește-ne în Social Media

folk

Alexandra Ușurelu și Mircea Vintilă

Poster eveniment Alexandra Ușurelu și Mircea Vintilă

Alexandra Ușurelu și Mircea Vintilă vor susține al doilea episod al seriei Backyard Acoustic Season, pe data de 16 iunie 2016, începând cu ora 19:00, la Casa Universitarilor. În deschiderea concertului este invitată tânăra solistă Tea Buciu.

Bilete Concert Alexandra Ușurelu și Mircea Vintilă la Casa Universitarilor

  • Presale - 30 lei (până pe 2 iunie)
  • După 2 iunie - 40 lei

Concertul Alexandra Ușurelu și Mircea Vintilă – „Mergem toți într-o barcă” include cele mai cunoscute cântece ale celor doi artiști cât și un moment susținut împreună, cântând „Ceva se întâmplă cu noi” (cântecul nominalizat ca „Cel mai bun duet al anului” la Premiile Radio România), „Prețul corect” (melodia cu care Alexandra s-a lansat) și „Barca”. Doi artiști excepționali împărțind același band.

Alexandra Ușurelu este vocea caldă, curată, blândă, ce cântă despre oameni și emoții, nu despre lucruri, cu o sensibilitate aparte și un timbru vocal ușor recognoscibil. Albumul său de debut, „La capătul lumii”, a primit mai multe nominalizări și a câștigat premiul pentru "Cel mai bun album al anului 2015", înregistrând într-un an peste 10.000 de exemplare vândute. Cu 300 de concerte susținute în ultimii 3 ani jumătate, Alexandra a devenit rapid una dintre cele mai îndrăgite artiste independente.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 27 mai 2016. Ref #90332

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.