Urmărește-ne în Social Media

folk, jazz, pop, world music

Alexandra Uşurelu

Afis Alexandra Usurelu Concert Hard Rock Cafe 2016

Alexandra Uşurelu aduce o formulă spectaculoasă de concert pe scena Hard Rock Cafe, cu instrumente precum harpă și flaut, pe data de 7 aprilie 2016. În toiul pregătirilor pentru cel de-al doilea album ce este programat a fi lansat în toamna acestui an, Alexandra Ușurelu anunță la Hard Rock Cafe singurul concert din București din luna aprilie.

Primul său album, "La capătul lumii", a primit mai multe nominalizări și a câștigat premiul pentru "Cel mai bun album al anului 2015", înregistrând peste 10.000 de exemplare vândute. Cu 300 de concerte susținute în ultimii 3 ani jumătate, Alexandra a devenit rapid una dintre cele mai îndrăgite artiste independente.

Alexandra Ușurelu este vocea caldă ce cântă despre oameni, nu despre lucruri, cu un timbru vocal aparte ce o poziționează în categoria artiștilor ușor recognoscibili.

Astfel, ea va fi acompaniată de band-ul său format din compozitorul și producătorul Bobby Stoica, chitaristul Mirel Cumpănaș, cunoscut din band-ul de la Vocea României, trupa Cargo sau din colaborări cu artiști precum Narcisa Suciu, percuționistul Florin Romașcu de la trupa Cobzality și contrabasistul de jazz Adrian Flautistu, dar și de Miruna Vidican la harpă și Cristina Răducan la flaut.

Bilete Concert Alexandra Uşurelu la Hard Rock Cafe 2016

  • VIP - 50 de lei
  • Acces General - 40 de lei

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 14 martie 2016. Ref #87827

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.