Urmărește-ne în Social Media

pop

3 Sud Est

Poster eveniment 3 Sud Est

3 Sud Est va susține un concert la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca pe 31 octombrie 2018, începând cu ora 19:30.

Bilete concert 3 Sud Est la Cluj-Napoca

  • Categoria 1 - 99 lei
  • Categoria 2 - 79 lei

Trupa va face o călătorie muzicală în timp din 1998 până în 2018. Hituri precum “Ai plecat”, “Amintirile”, “Clipe”, “De ziua ta”, “Emoții”, “Stele” și multe alte piese vor suna magic cântate la unison alături de fanii trupei.

3 Sud Est s-a înființat în anul 1997, iar la scurt timp a lansat single-ul "Ai plecat", un hit care a cucerit rapid topurile muzicale. Cei trei artiști au fost numiți "Regii muzicii dance", iar piesele lor au avut un rol important în evoluția muzicii românești. A urmat apoi o lunga istorie muzicală, cu peste 10 albume și zeci de piese lansate.

În 2016, 3 Sud Est lansează "Adio", iar la finalul anului, în pragul aniversarii a 20 de ani, după un an plin de concerte, 3 Sud Est își surprinde fanii și lansează poezia muzicală "Cine ești?", hit care a adunat numeroase reacții pozitive în mediul online și s-a clasat în topul chart-urilor muzicale. În 2017, cei trei artiști lansează "Am dat tot", apoi încheie anul și turneul aniversar cu hitul "Stele", prima piesa de pe albumul "Epic".

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 28 august 2018. Ref #114188

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.