"Somn" accesează un univers sumbru, în care conflictele și pierderea conexiunilor autentice dintre oameni conturează imaginea unei societăți aproape pierdute. Versurile transmit sentimente de neliniște și anxietate, dar nu uită să ofere și un strop de speranță: soarele apare ca singurul reper stabil într-o realitate haotică.
Și muzical, "Somn" își construiește atent atmosfera. Adrian Despot interpretează strofele într-un registru confesiv, aproape șoptit, iar tensiunea crește treptat până la refren, unde piesa explodează într-un amestec de riff-uri grele și influențe stoner rock.
Despre noua lansare, Adrian Despot a declarat:
"<<Somn>> este un scenariu post apocaliptic depănat de un taciturn acoperit de cicatrici, care observă totul fără să intervină. Știe că e redundant. Are un singur partener alături, soarele, și o acută lipsă de somn. Sau mai bine zis, un exces de trezie. Am spus scenariu post apocaliptic? Scuze. E o relatare de la fața locului."
Vița de Vie e una dintre cele mai influente și longevive trupe de rock alternativ din România. A fost mereu o prezență puternică pe scena muzicală, combinând diverse influențe, de la grunge și nu-metal la rock acustic și experimental.
A luat naștere în 1996 la București, avându-l ca fondator pe Adrian Despot, solistul și principalul compozitor al trupei. Trupa a devenit rapid cunoscută pentru energia live și pentru versurile puternice, adesea cu mesaje sociale, cel mai nou exemplu fiind piesa de față. De-a lungul timpului, discografia Vița de Vie a fost marcată de albume ca "Fenomental" (1999) - ce conține hit-ul "Basul și cu toba mare", "Exxtra" (2001) - cu piese precum "Sunetul mai tare" și "Liber", "Egon" (2007) - un album conceptual, mai profund și introspectiv, "Acustic" (2013) - un proiect orchestral inedit, cu reinterpretări ale pieselor în variantă acustică, "Șase (+/-)" (2016-2018) sau "Lacrimă și fier" (2024).






















































